Sistemul de supraveghere video al orașului în aer la propriu

Acest aspect ce se referă la camerele video ce sunt amplasate în mai multe zone ale orașului ar fi trebuit să fie discutat în următoarea ședință de Consiliu Local.

 

Asta după ce, primarul a inițiat un proiect de hotărâre privind inventarierea sistemului de supraveghere video al municipiului, in domeniul public al Primăriei Botoşani.

 

S-a intenționat transmiterea în administrare către Direcţia de Servicii Publice Sport şi Agrement (DSPSA).

 

Directorul acestei structuri nu prea și-ar dori să preia sistemul și mai mult, se pare că și proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, din motive necunoscute.

 

”Nu era de refuzat, era de analizat exact unde se duce. Dar e mai bine să rămână unde este. Este preluat de Primărie, nu înțeleg. Eu nu cred că la noi trebuie să fie acest sistem, Poliția Locală oricum operează sistemul orașului, ei știu cum să ia camerele video să le îndrepte, să ia o decizie când văd ce se întâmplă acolo, nu ia deciziile un civil. Ori un polițist local, ori un jandarm, să știe unde să sune, pe cine să cheme”,

Eugen Țurcanu, director DSPSA

 

Șeful de la DSPSA a declarat că sistemul este foarte bine administrat de către o firmă de mentenanță și consideră că ar fi bine ca situația să rămână așa cum este în prezent.