Sindicatul Impact către Rebenciuc : dvs. nu sunteţi ca ei!

 

Sindicatul Impact face printr-o scrisoare deschisă adresată deputatului Nicolae Rebenciuc, un apel în vederea susţinerii botoşănenilor care l-au votat prin votarea moţiunii de cenzură care va fi dezbătută miercuri, 27 octombrie în Parlament. Conducerea Sindicatului Impact solicită astfel ca parlamentarul să îşi dea unul dintre cele trei voturi necesare pentru ca moţiunea să poată trece. Iată scrisoarea deschisă adresată deputatului PDL:
Stimate domnule deputat, port mesajul a peste 1.000 de oameni dezamăgiţi de actuala guvernare, oameni cărora le-au fost reduse salariile pînă sub pragul subzistenţei, oameni disperaţi care îşi pun speranţa în faptul că nu sunteţi ca ei. Vineri, 22.10.2010 la pichetarea sediului PDL,v-am hulit atunci cand nu aţi vrut sa dati ochii cu noi şi aţi plecat. Am înţeles atunci insă altceva, ca nu sunteţi ca ei si spre deosebire de cei de la guvernare, dumneavoastră aveţi conştiinţă şi mai ales aveţi ruşine. Daţi-vă şansa, ultima şansă, de a nu intra în lada de gunoi a istoriei si a nu mai fi partaş la umilirea poporului roman. Faceţi politica si urmaţi voinţa oamenilor si nu comanda partidului stat, dati dovadă in al 25-lea ceas ca vă pasă de cei ce v-au votat.Faceţi politică pentru cei ce ar trebui sa traiască cu salarii de 500 de lei pe lună, daţi dovadă că vă pasă de oameni si votaţi pentru căderea acestui guvern incompetent care ne-a umilit indeajuns!!!Aveti curaj domnule deputat, treceţi peste micile interese personale şi peste frica de schimbare! Dumneavoastra nu sunteţi ca ei, dovediţi-ne asta!, se arată în scrisoarea deschisă adresată parlamentarului.