Exod PSD-ist în miez de noapte spre Bucureşti - GALERIE FOTO

 

În jur de 350 de PSD-işti au luat drumul capitalei la miezul nopţii de marţi spre miercuri. Împrejurimile sediului filialei din fosta Casă a Căsătoriilor s-au transformat pentru cîteva zeci de minute într-o autogară provizorie.

autocare

Şapte autocare „roşii” au plecat spre Bucureşti la ora 0:00. Două dintre acestea s-au umplut cu membri de partid din Botoşani, două cu social-democraţi de la Dorohoi şi cîte unul cu oameni de la Darabani, Flămînzi şi Săveni, cu specificaţia că activitatea s-a organizat pe colegii, iar în maşinile din oraşele menţionate au luat loc şi oameni din comunele arondate. Transportul se face sub coordonarea liderului Tineretului Social Democrat, care a reclamat din nou presiunile la care Prefectura şi Autoritatea Rutieră Română i-ar fi supus marţi pe transportatori.

Două autocare pierdute cu cîteva ore înainte de plecare

„Eram eu în maşină cu patronul unei firme cînd a primit telefon de la ARR şi i s-a spus mai bine laşi maşinile acasă”, ne-a declarat Răzvan Rotaru. Acesta susţine că nu are de gînd să deschidă vreo acţiune împotriva transportatorului deoarece respectivul a fost constrîns să renunţe la înţelegere în urma ameninţărilor la care a fost supus. În acest fel PSD-iştii au pierdut două autocare pe care contau pentru deplasarea la marele miting de la Bucureşti şi au rămas cu cele şapte amintite. Oricum, social-democraţii au plecat pregătiţi spre capitală cu pancarte, fluiere, dar şi cantităţi semnificative de apă şi pîine.