Sindicatele din Ministerul Muncii îl acuză pe Marius Budăi că face campanie pe spatele pensionarilor și funcționarilor

Un nou scandal se ţese în aceste zile în jurul Guvernului. 

 

Este vorba despre recalcularea celor peste cinci milioane de pensii. Din moment ce alegerile se apropie cu pasi repezi, Ministrul Muncii ar fi pus la treaba angajatii caselor de pensii din teritoriu, sa scoata "la lumina" cat mai multe dosare recalculate, intr-un termen cat mai scurt. Problema e ca proverbul romanesc "graba strica treaba" isi gaseste aici o aplicare dureros de potrivita, acuza vicepresedintele Federatiei Sindicatelor din Ministerul Muncii, Alexandru Adrian Ionica.

 

Vicepresedintele Federatiei Sindicatelor din Ministerul Muncii a tinut o conferinta de presa in care a subliniat problemele pe care le are Ministerul Muncii cu privire la recalcularea de pensii.

 

Potrivit acestuia, peste cinci milioane de pensionari risca sa isi primeasca pensiile recalculate cu intarziere, din cauza ca oficialii din Guvern forteaza sistemul si il aglomereaza cu prea multe dosare, din dorinta de a recalcula cat mai multe pensii. Acest lucru nu doar ca intarzie procedeul de calcul, ba chiar exista riscul ca functionarii sa comita si erori si sa treaca date gresite in dosarele pensionarilor, fie in avantajul, fie in dezavantajul lor.

"Atunci cand pui in plata un numar mare de dosare, aplicatia merge mult mai lent. Cu alte cuvinte, in loc sa astepti la un dosar 3-4 minute, astepti si jumatate de ora sau chiar o ora", a spus Alexandru Ionica.

De asemenea, vicepresedintele Federatiei Sindicatelor din Ministerul Muncii spune ca ministrul Muncii ar suprasolicita angajatii in aceasta perioada, cerandu-le sa lucreze peste program si in weekend. Sindicalistul sustine ca nu s-ar fi ajuns in aceasta situatie daca Ministerul Muncii ar fi pregatit din timp recalcularea de pensii si nu ar fi insistat sa grabeasca intregul proces, in scop electoral.

 

Mai mult decat atat, potrivit Federatiei, calcularea pensiei la cei peste cinci milioane de pensionari nu se poate realiza cu actualele resurse de care dispune Ministerul Muncii. Federatia sugereaza, conform Manager,  ca ar fi nevoie de noi angajari la casele de pensii regionale, in conditiile in care casele de pensii din tara noastra ar avea de aproape 3 ori mai putini angajati decat cele din alte state UE.

 

Nu in ultimul rand, Federatia solicita Ministerului Muncii sa instruiasca angajatii inainte de a le cere sa participe la recalcularea pensiilor. Desi exista un soft prin care se realizeaza acest lucru, contributia personalului caselor de pensii este decisiva in finalizarea corecta a calculelor pentru un dosar, asa ca lipsa de instruire poate insemna erori ce doar in instanta se mai pot rectifica.


Pe masa Guvernului se afla modificari la Legea Pensiilor
 
Mai multe amendamente din Legea pensiilor au fost respinse de CCR. Ministrul Muncii, Marius Budai, a declarat, marti, ca in sedinta de Guvern de joi vor fi discutate modificarile Legii Pensiilor, respectiv modificarea alineatelor pe care Curtea Constitutionala le-a solicitat. Potrivit lui Budai, dupa sedinta de Guvern vor fi inaintate Parlamentului formele finale.
 

"Noi am elaborat cele trei clarificari solicitate de Curtea Constitutionala, dar nu pot sa nu remarc ca am pierdut 6 luni din implementarea noii Legi, pentru un atac care s-a dovedit nefondat la Curtea Constitutionala – Curtea Constitutionala, dintr-o lege de peste 180 de aticole a cerut, practic, la trei alineate, o clarificare, nici macar cele trei nu au fost declarate neconstitutionale. Noi le-am elaborat, le-am inaintat Guvernului si probabil le vom discuta in sedinta de Guvern de joi, apoi le inaintam Parlamentului”, a declarat, marti, ministrul Muncii, Marius Budai, in cadrul unei conferinte de presa.
 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store