Începînd din data de 8 aprilie 2010, forurile Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI) s-au reunit la Botoşani pentru o perioadă de trei zile, timp în care se vor lua în discuţie mai multe aspecte referitoare la proiectul de lege a educaţiei. Totodată, se vor lua decizii privind propunerile de amendamente care vor fi înaintate Legislativului cu privire la acest nou act normativ. ”
În cadrul acestor dezbateri s-au sintetizat mai multe propuneri pe care noi să le înaintăm ca amendamente la proiectul legii educaţiei naţionale, de asemenea, activitatea va continua şi în cursul zilei de sîmbătă şi duminică conform calendarului stabilit anterior. La această activitate a noastră participă invitaţi din partea organizaţiilor sindicale afiliate la FSLI”, a declarat
Liviu Axinte, preşedinte LSI Botoşani. Printre alţii, la Botoşani au fost prezenţi şi doi membri din structura centrală de conducere a acestei Federaţii, respectiv Violeta Marin, vicepreşedinte şi secretarul general Liviu Pop. Potrivit vicepreşedintelui FSLI, principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor şi implicit a personalului din sistemul educaţional sunt îndreptate spre mai multe prevederi din cadrul actului normativ.
”
Titularizarea din învăţămînt, noi dorim să rămînă cum este acum, respectiv în sistem şi nu pe şcoală, doi este finanţarea per elev, pentru că eu vin dintr-un judeţ unde s-a pilotat acest sistem, iar ei nu au făcut nici un fel de evaluare în urma celor patru-cinci ani de pilotare, sunt anumite formule şi coeficienţi de corecţie, iar sumele care sunt acordate acum per elev nu ajung şi nu sunt suficiente. În aceste condiţii am făcut transferul banilor din trimestrul patru în trimestrul 1 este o noutate pînă acum”, a declarat
Violeta Marin, vicepreşedinte FSLI. O altă nemulţumire este referitoare la trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, precum şi politizarea consiliilor de administraţie.”
Noi am cerut de ani de zile ca politicul să nu mai existe în şcoală, după ce a intrat destul de dur în unităţile şcolare, este o formă mascată ca în aceste consilii de administraţie politicul să rămînă, iar noi dorim înlăturarea lui, iar CA să aibă 50% din angajaţii şcolii, iar cealaltă jumătate dintre reprezentanţii părinţilor şi a consiliilor locale”, a mai afirmat
Violeta Marin. Nu în ultimul rînd şi Liviu Pop a încercat să sintetizeze în mare principalele probleme care persistă în sistemul educaţional.
„
Astăzi aici la Botoşani a fost planificată o acţiune de trei zile, la care pe lîngă cei 35 de colegi din ţară au fost invitaţi şi liderii de la Botoşani. În cadrul acestei întîlniri am atacat şi legea educaţiei naţionale. În urma demersului făcut de Federaţia noastră s-a prelungit termenul de decizie la 30 de zile, în loc de 15 zile cum dorea ministrul. Pînă în momentul de faţă, noi suntem nemulţumiţi de legea unitară a salarizării, dar şi de unele precederi ale actului normativ”, a declarat
Liviu Pop, secretar general FSLI.
Deşi sindicatele se află deocamdată la stadiul de discuţii cu oficialii ministeriali, ei recunosc că dialogul social este unul mascat, iar în cazul în care noua reformă din învăţămînt va fi în defavoarea cadrelor didactice, atunci cel mai probabil la finele lunii mai - începutul lunii iunie, va fi declanşată o grevă generală de proporţii care ar putea culmina cu îngheţarea anului şcolar.