SIDA pisicilor, boala care îți dă fiori dacă nu știi nimic despre ea: Sunt foarte multe cazuri în BotoșaniFOTO

Chiar dacă trăiesc cel mai aproape de om, știm prea puține despre ele. Cum ar fi, de pildă, că au boli la fel de grave ca noi, de la leucemie, artrită, boli de inimă, cancer și diabet, la SIDA sau tuberculoză.

 

Sunt cele mai dorite, mai blânde și mai prietenoase animale. În aceeași măsură simandicoase, sofisticate și independente. Și supuse bolilor de tot soiul. Unele mai blânde, care se tratează ușor, altele incurabile sau cu denumiri care înspăimântă.

 

Reacțiile stăpânilor, la aflarea unei astfel de vești, sunt dintre cele mai diverse. De la acceptare, tratament și îngrijire, la abandon.

 

În absența informațiilor, frica este prima care își face loc.

 

 

”Nu auzisem până atunci de așa ceva”

 

Irina este din Dorohoi și povestește cum, în urmă cu o lună de zile, a mers cu pisica la veterinar. O îngrijora starea generală a felinei, care își schimbase comportamentul de o vreme. S-a întors acasă cu un diagnostic pe care nu știa cum să îl abordeze, deși medicul veterinar i-a explicat pe îndelete ce și cum.

 

”Am dus pisica la veterinar și, în doar câteva minute, medicul a pus diagnosticul, pe care ulterior l-a confirmat cu teste: Virusul Imunodeficienţei Feline – FIV. Am aflat că e vorba despre ceea ce se cheamă SIDA pisicii. Am avut nevoie, câteva clipe, să mi se repete și să mi se explice. Nu auzisem până atunci de așa ceva, și am pisici în casă de vreo 15 ani”,

Irina D., din Dorohoi

 

Irina spune că s-a mai confruntat cu o problemă: familia ei i-a spus să scape de pisică, boala fiind una ”prea periculoasă”.

 

 

 

Este SIDA pisicilor un pericol pentru om?

 

Medicii spun că, oricât de neobișnuit ar suna un diagnostic, aceste boli pot fi ținute sub control, cu condiția ca ele să fie diagnosticate corect și tratate cu seriozitate.

 

Foarte important este, însă, că acestea nu se transmit la om.

 

De pildă Leucemia Felină (FeLV). O boală incurabilă, care afectează doar pisicile. Nu se transmite omului şi nu poate supravieţui în corpul uman.

 

Sau Virusul Imunodeficienţei Feline (FIV). Boală cunoscută drept ”SIDA pisicilor”, foarte asemănătoare cu Sindromul Imunodeficienţei Umane (HIV-SIDA). Viruşii care produc cele două boli (la om și la feline) fac parte din aceeaşi clasă, dar aceasta este, de fapt, singura asemănare dintre cele două afecţiuni, spun specialiștii.

 

Însă tocmai denumirea pe care veterinarii din toată lumea o folosesc: FIV - SIDA felin/ SIDA pisicilor (pentru a le explica mai bine proprietarilor care sunt efectele acestui virus) înspăimântă din prima clipă. 

 

 

Cu diagnosticul la veterinar

 

Medicii botoșăneni spun că se confruntă des cu reacțiile proprietarilor atunci când li se comunică faptul că pisica lor are ”SIDA”. Chiar dacă este o boală foarte frecventă la pisici, este curios că foarte puțini oameni au auzit de ea.

 

”Și noi avem probleme când punem diagnosticul de SIDA la pisici. În momentul în care spui proprietarului, trebuie să vii imediat cu completarea că este un virus complet diferit de cel prezent la om”,

Dănuț Bratu, medic veterinar Clinica TrioVet

 

 

Clinica Triovet este locul care adună cele mai multe pisici din județul Botoșani. Cele mai multe abandonate, bolnave, multe în stadii foarte grave.

 

 

Cui și cum se transmite SIDA pisicilor?

 

 

Boala se transmite pe același principiu ca și SIDA umană, explică medicii din Botoșani. Și anume prin contact sexual și mușcături și zgârieturi adânci, în special la motani, care se luptă mult mai agresiv decât femelele.

 

Și medicii punctează imediat: este valabil doar în cazul felinelor, nici măcar la câini sau alte specii.

 

 

Care sunt semnele bolii?

 

Nu există manifestări clasice în cazul acestei boli. La fel ca în cazul oamenilor, și aici depinde foarte mult de pisică.

 

Dar un medic veterinar, chiar și proprietarii de animale, își dau seama destul de repede că ceva este în neregulă cu pisicile.

 

Un alt aspect foarte important este că boala apare aproape exclusiv la pisicile nesterilizate, care vagabondează și intră în contact cu alte pisici. De aceea o pisică de apartament sau de curte va fi mult mai protejată dacă nu va fi lăsată liberă afară.

 

”Este o boală care afectează sistemul imunitar. Nu vom vedea ceva clasic. În schimb vom vedea pisica un pic răcită, parcă a pierdut puțin din greutate, blănița nu mai este la fel de lucioasă cum era înainte. Asta vede și proprietarul. Tot proprietarii mai văd că, uneori, apar niște semne de mărire a limfonodurilor, în limbajul nostru sunt ganglionii limfatici…”,

Dănuț Bratu, medic veterinar Clinica TrioVet

 

Pe lângă ganglionii limfatici, medicii veterinari sunt atenți și la gingivite. Proprietarul va fi ști că ceva nu este în regulă dacă pisicuței îi miroase foarte urât gura.

 

Din păcate, la fel ca și în cazul omului, nici pentru pisici nu există vaccin. Cel mai sigur este să se sterilizeze animalul, ca să nu se împerecheze cu altele și, în acest fel, să împrăștie boala.

 

”Un lucru foarte important, și proprietarii de pisoi nu îl știu, este că sterilizarea și hormonii care sunt suprimați în urma sterilizării încetinesc dezvoltarea virusului. Practic, virusul se multiplică în organism până când distruge complet sistemul imunitar. Însă un animal sterilizat va trăi mult mai mult cu boala decât un animal nesterilizat”,

Dănuț Bratu, medic veterinar Clinica TrioVet

 

Medicii spun că boala nu are o evoluție rapidă. Însă pisica are nevoie, în acest timp, de o atentă monitorizare.

 

”Boala evoluează în ani. Numai că au căderi, le scade imunitatea la orice factor de stres, la orice curent de aer rece, la orice mâncare rece, apar semne clinice”,

Dan Bejinariu, medic veterinar Clinica TrioVet

 

 

 

Tandrețe, grijă, monitorizare

 

Specialiștii spun că o pisică diagnosticată cu această boală este mult mai vulnerabilă. Și că are nevoie de mai multă tandrețe, de atenție din partea stăpânului.

 

”Este adevărat că au nevoie de mai multă atenție din partea proprietarului. Cu cât condițiile de viață sunt mai bune cu atât le prelungim mai mult viața. Nu au dureri decât atunci când fac anumite boli asociate, prin scăderea imunității. Dar dureri de la boala propriu-zisă nu au”,

Dănuț Bratu, medic veterinar Clinica TrioVet

 

Pentru a înțelege cât de răspândită este această boală, medicii spun că aproape 99% dintre motanii de pe stradă, motanii nesterilizați, sunt purtători ai virusului.

 

”Îi vedem și nu ne dăm seama că sunt purtători. Da, sunt foarte multe cazuri în Botoșani. În general, motanii sunt purtători. Depinde de testare, diagnosticul doar astfel se stabilește. Noi avem un adăpost cu pisici și testăm tot ce intră. Ce a trecut de doi ani și a apucat să intre în sezonul de montă se infectează. Și pisicuțele femele un pic mai bătrâne, de la 5-6-7 ani în sus, majoritatea sunt infectate”,

Dănuț Bratu, medic veterinar Clinica TrioVet

 

În concluzie, spun medicii, nu este o boală extrem de gravă, iar pisicile sterilizate pot intra fără probleme în contact cu alte pisici. Însă totul se agravează în clipa în care o pisică diagnosticată cu FIV capătă alte boli asociate. De aceea, o pisică bine îngrijită, cu alimentație potrivită, va trăi mulți ani cu acest diagnostic.

 

”Pisicile de obicei au un comportament specific de îngrijire, se ling una pe alta, nu se întâmplă absolut nimic dacă o pisică cu SIDA  stă cu o altă pisică. Exact la oameni, boala se transmite prin contact sexual, iar la pisici, ca o particularitate, prin mușcături foarte profunde, ca să ajungă la vasele de sânge”,

Dănuț Bratu, medic veterinar Clinica TrioVet

 

Medicii Dan Bejinariu și Dănuț Bratu, Clinica TrioVet)

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store