Secretari de primării tăiaţi la salarii de o comisie a Prefecturii

 

Doi secretari de primării din judeţ au fost sancţionaţi la salarii în urma reclamaţii care au fost depuse la Prefectură de primari sau în urma unor autosesizări a consilierilor juridici din cadrul Instituţiei Prefectului. Numărul total al sesizărilor a fost de 11, toate acestea fiind analizate de comisia de disciplină coordonată de subprefectul Silvana Tudorache.
Sesizările au avut la bază anumite nemulţumiri ale primarilor privind activitatea secretarilor din cadrul primăriilor sau, situaţii depistate de consilierii juridici din Prefectură în privinţa acelor secretari, care au întârziat sau nu au transmis deloc Hotărârile de Consiliu Local spre avizare. „La data numirii mele prin ordin al dl. prefect în funcţia de preşedinte a comisiei de disciplină pentru cercetarea sesizărilor cu privire la faptele secretarilor unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Botoşani, se aflau înregistrate pe rol un număr de 11 sesizări privind diverse fapte săvârşite de secretarii din judeţ”, a afirmat Silvana Tudorache, subprefect. Până la data actuală au fost soluţionate şapte dintre sesizările depuse, iar în două cazuri au fost depuse măsuri de sancţionare a secretarilor care s-au dovedit a fi vinovaţi de săvârşirea unor abateri disciplinare. „Propunerile de sancţionare au constat în diminuarea drepturilor salariale, 10%, 20%, în funcţie de abaterea disciplinară”, a adăugat Silvana Tudorache. Comisia de disciplină din cadrul Prefecturii urmează să se întrunească din nou în cursul săptămânii viitoare, pe data de 24 martie a anului în curs, pentru soluţionarea sesizărilor rămase. Câteva dintre administraţiile publice locale unde secretarii au fost chemaţi în faţa comisiei de disciplină au fost Lunca, Cristeşti sau Vorona. Subprefectul Silvana Tudorache a evitat să nominalizeze secretarii de primării sancţionaţi.