Seceta face ravagii: Botoșaniul, cel mai afectat județ din țară

Alimentarea cu apă este asigurată cu restricții, multe localități nu au sisteme centralizate de apă, iar fântânile au secat.

 

Cele mai afectate sunt localităţile din judeţele: Botoşani, Vaslui, Iaşi şi Vrancea.

 

"În prezent, 388 de localităţi, din care opt oraşe/municipii (Târgu Lăpuş, Hârlău şi parţial oraşele Novaci, Paşcani, Târgu Neamţ, Solca, Dorohoi şi municipiul Iaşi) dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă şi sunt afectate de deficitul rezervei de apă, alimentarea cu apă fiind asigurată cu dificultate, cu restricţii/intermitent în anumite intervale orare", se menţionează în comunicatul postat de Administrația Națională Apele Române (ANAR), potrivit stirileprotv.ro.

 

Astfel, judeţele cele mai afectate sunt: Botoşani - 114 localităţi, Iaşi - 85 localităţi, Vrancea - 36 localităţi, Gorj - 28 localităţi, Bacău - 17 localităţi, Bihor - 15 localităţi, Neamţ - 13 localităţi, Maramureş şi Galaţi -11 localităţi, Vaslui -10 localităţi, Mehedinţi - nouă localităţi, Dâmboviţa şi Argeş - șapte localităţi, Braşov şi Giurgiu - șase localităţi, Hunedoara - patru localităţi, Olt - trei localităţi, Teleorman şi Suceava - două localităţi, Caraş-Severin şi Dolj o localitate.

 

Potrivit ANAR, seceta prelungită a afectat 270 de localităţi care nu dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, ci doar de surse individuale, au fântânile secate. Cele mai multe localităţi aflate în această situaţie sunt în judeţele: Botoşani -154 localităţi din care şi Municipiul Dorohoi, Vaslui - 60 localităţi, Bacău - 18 localităţi, Neamţ - 12 localităţi, Iaşi - șapte localităţi, Galaţi - cinci localităţi, Olt, Prahova şi Suceava -trei localităţi, Mehedinţi, Vrancea şi Gorj - o localitate.

 

(Foto: puterea.ro)