Se coace o superstructură antifraudă, Garda și Vama spre dispariţie

 

Garda Financiară şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) ar urma să formeze o singură instituţie. Împreună cu unitatea de investigaţii de la Fisc se intenţionează înfiinţarea aşa numitei Direcţii Antifraudă Fiscală şi Vamală.
Garda Financiara Botosani

Informaţia, care este vechiculată de la învestirea noului Guvern, a fost confirmată joi pentru HotNews de către Andrei Ştefan, consilierul ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, care a anunţat că noua instituţie se va subordona la nivelul naţional ANAF-ului. "Nu poate fi vorba de o mutare, nici a ANAF şi nici a noii structuri la Guvern. Să nu uităm că sistemele informaţionale cât şi aplicaţiile procedurale sunt interdependente cu celelalte structuri ANAF, centrale şi locale", a declarat Andrei Ştefan. Potrivit acestuia, noua structură de control operativ este similară celor de control din cadrul autorităţilor fiscale din ţări membre ale UE. În judeţ, atât Garda Financiară, cât şi DJAOV Botoşani sunt conduse cu titlu de interimat de către Cristian Calimandruc, respectiv Corneliu Mihai.

DJAOV Botosani
CITEŞTE ŞI:
 Încă un interimat în fruntea Gărzii Financiare