SCRIE SCRITORUL: Primarul marilor proiecte… imaginare

Dacă intri într-un dialog, de cel puţin jumătate de oră, cu primarul de Săveni rămâi uimit de câte poate să îndruge şi ce aură de mare edil îşi aşează peste scăfârlie, ţi-e teamă să nu plesnească de atâta personalitate. Mai întâi îşi trage aer în piept umplându-şi bojocii până consideră că e cel mai tare din parcare, după care ia o morga de-o gravitate maximă prin care încearcă să-ţi taie piuitul, apoi trece să-şi expună discursul politic, un fel de terci doctrinar dispus pe un portativ pragmatic.

 

După o pauză de meditaţie, timp în care îşi reîncarcă suficienţa prin câteva zâmbete şotioase, trece să se dea din nou în stambă. De data această îşi expune toate cunoştinţele din lumea bună. Începe cu personalităţile politice pe care le poate contacta la orice oră din zi şi noapte în caz că cineva are îndrăzneala să-i mişte în front, lista continuă cu procurori, judecători, poliţişti şi se încheie cu câţiva prieteni de suflet care-i cântă osanale. Dacă nu ştiaţi, Petru Relu Tîrzioru este într-o relaţie fraternă cu fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, actual om de casă al PSD-ului, s-a tras de brăcinari cu Crin Antonescu, numai că acum i se pare un indezirabil, se bate pe umeri cu Mircea Geoană, dacă e nevoie ţopăie şi el pe scenă precum d-na Mihaela în acea noapte de pomină, din acest moment poate sta la un şpriţ şi cu premierul Victor Viorel Ponta, când vor muşchii lui. E drept, nu-l suportă pe Traian Băsescu, asta din cauza dosarului de la DIICOT şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cică preşedintele e cu ochii pe el şi pe alţii ca el. Adică pe oamenii cu adevărat cinstiţi. (sîc!)
La a treia repriză se îmbăţoşează şi mai mult, îşi trece palma peste frunte de parcă ar încerca să-şi amintească lucruri de-o importanţă extraordinară, apoi, cu o voce caldă, de narator de bodegă, îţi expune tot felul de proiecte privind dezvoltarea urbei pe care de un mandat şi jumătate o tot păstoreşte. Şi dă-i şi fabulează. Rămâi perplex de câte auzi, începi să crezi că Victor Ponta e un fitecine în arta  minciunii, iar Dan Şova, „pionierul marilor proiecte”, e un pui de bogdaproste. Îl poţi opri din fluxul mitomaniei în momentul când îl întrebi concret ce a realizat în cei şase anişori de primar. Brusc se înceţoşează la chip şi începe să umble cu fofârlica; ba că partidul din care face parte a fost mereu în opoziţie, ba că l-au faultat colegii politici din invidie, ba că alba-i neagră.
CITEŞTE ŞI:
 SCRIE SCRIITORUL despre primarul cu genitalele la gură: Sindromul patriotismului de paradă
În cei şase anişori de primar, Petru Relu Tîrzioru a umblat cu cioara vopsită, parcă nu l-a interesat orăşelul pe care-l păstoreşte, puţinele lucrurile pe care le-a realizat pot fi  numărate pe degetele unei singure mâini: trei parcări, câţiva metri de zgură pe trotuare şi reabilitarea parcului. A, da, a încropit şi-o echipă de handbal masculin, cică din pasiune pentru acest sport, iar după ce-a eşuat în tentativa de a suge câţiva bănişori de la Primăria Botoşani, a destrămat-o. În schimb, are un fler rar întâlnit în a–i păcăli pe alegători; pe cei mulţi îi cumpără cu două găleţi, trei scovergi şi cu două-trei votci, pe cei mai înstăriţi îi ademeneşte cu fel de fel de promisiuni. La nevoie le închide gura şi celor din opoziţie cu câteva… albăstrele. Şi uite aşa, din victorie în victorie, aşteaptă 2016, poate, cine ştie, va candida pentru Parlamentul României.
Încă un punct tare din al său scenariu: de cum a ajuns primar şi-a tras un viceprimar de râsul curcilor, un fel de guguştiuc fără glas, numai puf şi pene. Când strănută Relu, de îndată acesta-i pune batista la guriţă, când i se prăfuiesc pantofii preamăritului stăpân, tovarăşul vice o face pe-a lustragiul, iar când dl primar e extenuat de prea mult muncă, de îndată se face pămătuf şi trece să-i ventileze fruntea. Apoi râd în doi câte o jumătate de oră fără nici un motiv, privindu-se complici în ochişori. Ca la circ.
De la mandat la mandat dl primar Petru Relu Tîrzioru a reiterat promisiunea: „mă dau peste cap să rezolv problema apei potabile în oraşul nostru”.  Fiind întrebat cum a rezolvat-o, răspunde  cu seninătate: „Ce, n-am rezolvat-o?, am crescut cu două ore timpul de distribuire a apei în oraş ?!”  Mare ghinion pentru dl primar, chiar acum, de când e în mare tandreţe cu PSD-ul, facturile la apă pentru locuitorii oraşului Săveni s-au dublat. Era să uit, domnia sa mai are o calitate, e un traseist de mare abilitate, nu ştie dacă se culcă liberal cum se poate trezi a două zi dimineaţă. Sunt mai multe posibilităţi; cu faţa în sus, cu faţa la cearșaf, cu faţa la perete, peremist, pedelist sau social-democrat. Ei bine, acum e social-democrat de-a binelea.
De câteva zile domnul primar şi-a trimis pitbullii să mă latre, proferând  înjurături şi ameninţări, cică i-aş fi maculat imaginea prin ancheta de presă, apărută  luni în Botoşăneanul. Din ordinul d-lui Relu câţiva troglodiţi au dat să-mi sară la beregată. Nu mă las intimidat, voi continua să-i tuşez crochiul ori de câte ori consider că o nouă tuşă îi oglindeşte cu adevărat adevărata-i faţă.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
 DIICOT-ul şi Parchetul General călare pe TV SAT-ul năşit de primarul de Săveni: spălare de bani şi evaziune fiscală în formă continuată