EXCLUSIV: Cum se joacă ANI cu incompatibilitatea unui primar; ba e, ba nu mai e – DOCUMENT

La o lună și jumătate după ce Agenția Națională de Integritate (ANI) a făcut public că a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, suspectându-l totodată de fals în declaraţii, aceeaşi instituţie i-a comunicat că, de fapt, nu a încălcat legea conflictului de interese. Drumul de la vinovat la nevinovat de fapte din categoria celor menţionate l-a petrecut primarul de Mihălăşeni.

 


Pe 3 aprilie era incompatibil

Pe 3 aprilie ANI a trimis un comunicat în care arată că Loredan Buraga s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, simultan cu funcția de primar al comunei Mihălășeni, a deținut în perioada 17 iunie 2008 - 25 septembrie 2013 funcția de administrator al SC Mold-Agro-Terra SRL și a desfășurat activități specifice funcției de administrator în cadrul SC Agrara Corporation SRL. Tot atunci ANI anunţa că a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații.

Pe 19 mai era compatibil

Ei bine, pe 19 mai, primarul de Mihălăşeni a primit o adresă de la ANI prin care este informat că, de fapt, dosarul i s-a clasat.
„În urma evaluării efectuate în lucrarea nr. 3759/S/II/09.09.2013 privind pe Buraga Gianin-Loredan, primar pentru mandatele 2008 – 2012 şi 2012 – 2016 al comunei Mihălăşeni, judeţul Botoşani, nu au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul conflictelor de interese”, se arată în adresa pe care ANI a trimis-o primarului.
Şi mai ciudat este că ANI a declanşat cercetările cu privire la primarul de Mihălăşeni tocmai în septembrie 2013, în aprilie a făcut public că, „Buraga Gianin-Loredan s-a aflat în stare de incompatibilitate”, pentru ca în mai să-l anunţe că, de fapt, nu a încălcat legea cu incompatibilităţile.
Primarul de Mihălăşeni nu înţelege ce s-a întâmplat.
„Ei au dat comunicat că sunt incompatibil şi tot ei m-au anunţat că nu sunt”, afirmă Loredan Buraga.
Acesta a devenit primar din partea PDL, atât în 2008, cât şi în 2012. (S.B.)
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Flori de PSD incompatibile la municipiu: Consilieră prinsă de ANI că a vândut de sute de milioane Primăriei