Imperiul agricol al lui Tudose se prăbușește: Nu mai am nimica! Mă îndrept spre faliment

Iustin Tudose a pornit de la un vițel și o palmă de pământ și a reușit să dezvolte o afacere răsunătoare în agricultură, investind în vite, oi, capre şi pământ.

 

„Nu mai am nimica”

 

A lucrat peste 400 de hectare de teren, a avut moară, făcea brânză apreciată peste hotare.

 

Acum, imperiul fermierului din Botoșani s-a prăbușit.

 

Eu am vândut caprele și oile, nu mai am nimica, mai am niște vaci și mă îndrept spre faliment. Uite acuma caut să mă remediez! Asta-i situația, asta-i viața!”, a declarat Iustin Tudose pentru revista-ferma.ro.

 

Povestea botoșăneanului Iustin Tudose, din satul Hilişeu-Cloşca, comuna Hilișeu-Horia este de-a dreptul fascinantă. A locuit cu familia într-un grajd, mâncând cartofi copţi în jar (pentru că nu avea bani de ulei), strângând ban cu ban şi apoi investind, potrivit Adevărul. Timp de doi ani a muncit în Germania, în care a strâns fiecare leuț, s-a întors în țară să-și facă un rost. 

 

Iustin Tudose, fermier din Botoșani

„Am lucrat în Stuttgart. Neamţul ne dădea mâncare şi ne asigura cazarea. Toţi bani îi trimiteam şi îi strângeam. Aşa am reuşit să mă dezvolt. Eu nu am ştiut ce înseamnă concediu, vicii, distracţii. Doar muncă şi investiţie“

 

S-a îndreptat spre colaps

 

În perioada de boom a businessului, fermierul creștea 100 de vaci, 700 de capre, oi, porci… Laptele muls era livrat procesatorilor, iar brânza făcută de el avea căutare la românii stabiliți în țările comunitare. Luase și moară, făina produsă era vândută brutăriilor și unităților de panificaţie, mai scrie revista-ferma.ro.

 

De asemenea, a dezvoltat un parc de mecanizare cu tractoare Fendt aduse din Germania, cu mașini și utilaje performante. Și cu toate acestea, fermierul din Botoșani a intrat în colaps.

 

În urma neîndeplinirii unor condiții impuse pentru acordarea de subvenții, 

”Inspectorii APIA i-au aplicat niște corecții financiare, a pierdut niște sume mari de bani și a intrat în colaps”, ne-a declarat Ioan Butnaru, primarul din Hilişeu-Horia. 

 

Citește mai departe AICI

 

(Foto: Adevarul.ro)