SCRIE SCRIITORUL : Himenopterul politic sau bondarul de drum lung

 

Bătând zilnic traseul Săveni-Botoşani, mi-a fost dat să fiu cu ochii pe activitatea drumarilor de la Secţia de Drumuri Naţionale. Pălmaşii în portocaliu au acelaşi comportament precum şeful lor de la judeţ, nimeni altul decât Romeo Caciuc, un directoraş bâzâitor care de-o viaţă zboară pe …drumurile patriei; ba pe cele judeţene, ba pe cele naţionale
bondar scrie scriitorul
Este ştiut faptul că pentru a accede în vreun post de conducere, fie el şi simbolic sub aspectul salarizării,  trebuie să-ţi faci ucenicia la vreun partid politic, chiar şi ca uşier. Priviţi-i cu atenţie pe actualii directori de instituţii deconcentrate, toţi, dar absolut toţi, sunt unşi în funcţii pe criterii pur politice, adevăraţii profesionişti sunt undeva în linia a doua, dacă nu chiar în eşalonul trei. Pentru a trece testul de şef este obligatoriu ca individul să deţină un brevet de şmecher, adică să fie gros la pungă, asta presupune să iubească demenţial mălaiul statului, în acelaşi timp să fie şi generos cu înalţii demnitari, iar, în cele din urmă să îmbrace o ţinută în culoarea partidului. Merge şi de-o nuanţă asemănătoare. Dacă ţinem cont de încercările la care este supus până a îndeplini aceste norme obligatorii, individul trebuie să fie uns cu toate alifiile. E drept, mulţi se murdăresc în demersurile lor pentru atingerea unor astfel de drastice performanţe, dar nici că le pasă, sunt convinşi că odată ajunşi în fotoliul de director vor fi spălaţi, cosmetizaţi şi rebotezaţi. În câteva zile pot arăta ca nişte bebeluşi.
Bătând zilnic traseul Săveni-Botoşani, mi-a fost dat să fiu cu ochii pe activitatea drumarilor de la Secţia de Drumuri Naţionale. Pălmaşii în portocaliu au acelaşi comportament precum şeful lor de la judeţ, nimeni altul decât Romeo Caciuc, un directoraş bâzâitor care de-o viaţă zboară pe… drumurile patriei; ba pe cele judeţene, ba pe cele naţionale. La ce prenume catifelat are, îţi vine să-l înţepi în aripioare şi să-l conservi într-un insectar, să nu-şi mai bată joc de maşinile noastre. Să ştiţi, nu planează prin judeţ de dragul muncii, o face de dragul intereselor de grup politic şi, nu în ultimul rând, ale propriilor interese. Nu vreau să insinuez nimic, cât a fost directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri a tras din condei nenumărate zerouri în plus unor lucrări de plombare de le-au sărit capacele experţilor care au tras cu ochiul peste unele acte contabile, individul a decontat la pătrat nenumărate maşini de balast şi asfalt. Oamenii politici sunt foarte atenţi la astfel de matrapazlâcuri, cum pun ochii pe câte un maestru în arta furtişagului, precum acest bondar politic, deîndată îl trec sub protecţia lor,  acordându-i un şi mai mare credit. Mai simplu spus: îl aruncă din puţ în lac.
DN 29 se reabilitează de vreo lună, răspunzător pentru această „grandioasă” lucrare este un alt vulpoi camuflat în haină de drumar, e vorba de maistrul Gheorghe Todică de la Săveni, mare expert în lucruri  făcute de mântuială şi remy. Pare a fi mai bun la dirijarea circulaţiei decât la asfaltare. Toate gropile care au fost plombate în această primăvară au făcut deja ochi, la prima ploaie au început să lăcrimeze, bălteşte apa în ele. În cele opt ore de program vezi indivizi în portocaliu cu câte o lopată în mână mângâind câte un mic crater, în aşteptarea unei roabe de asfalt. Nu sunt convins că se plombează mai mult de cinci-şase sute de metri pe zi. Spre sfârşitul săptămânii trecute bieţii omuleţi au tot stat cu ochii în soare în aşteptarea asfaltului, numai că maşina cu zgură fumegândă a fost direcţionată spre ferma Popăuţi. A fost vorba de-o necesitate de ultimă oră: în lipsa asfaltului, berbecii, oile, măgarii şi caprele nu puteau defila spre staule în faţa invitaţilor la manifestările dedicate marilor fermieri ai judeţului.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
 SCRIE SCRIITORUL despre drumari retardaţi care au vilă : Epoca de piatră