Scârbit de împărţitul banilor un consilier se gândeşte deja la demisie

 

Unul dintre consilierii judeţeni abia desemnaţi săptămâna trecută analizează deja variantă unei demisii. Dorin Ciuştea, intrat în Consiliul Judeţean pe lista Partidului Poporului – Dan Diaconescu este total dezamăgit de modul în care USL îşi impune majoritatea. El a participat joi le şedinţa comisiei economice de unde a ieşit stupefiat.

După cum v-am arătat anterior, proiectul de hotărâre privind repartizarea fondurilor de la bugetul de stat arată asemănător celui adoptat în ianuarie şi desfiinţat de instanţă pentru nelegalitate. Pe lângă faptul că a primit materialul doar cu o zi înainte de şedinţă, secretarul general al PP-DD susţine că USL-iştii din comisia economică au fost insensibili la orice argument care li s-au adus, indiferent dacă a venit din partea sa ori a altor consilieri din opoziţie. „Mă găndesc să îmi dau demisia, aşa ce rost are? Numai te enervezi”, a spus Dorin Ciuştea, care a adăugat că unii consilieri din comisie nu cunosc nici măcar dacă avizul acesteia este consultativ sau obligatoriu. Acesta crede că, în ciuda opoziţiei pe care ar face-o în CJ, electoratul l-ar putea percepe „la grămadă” şi să îl asocieze cu actuala majoritatea şi modul ei de lucru.
CITEŞTE ŞI:
 Mega-bătaie de joc la împărţitul fondurilor pe primării – DOCUMENT unde se duc banii
 Administraţie la Botoşani : 0 lei pentru drumurile dintr-o comună - DOCUMENT