Scandal cu Poliţia la Inspectoratul Şcolar, profesor scos de oamenii legii din biroul inspectoarei generale – VIDEO & FOTOGALERIE

Scene fără precedent vineri dimineaţă la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani, un profesor cu domiciliul în Dorohoi a fost scos de poliţişti din biroul Mihaelei Huncă. Ioan Domonco a dorit neapărat să poarte o discuţie cu inspectorul şcolar general, i s-a comunicat că are loc o şedinţă şi nu poate fi primit şi de aici a rezultat un scandal aplanat doar prin intervenţia a doi poliţişti.

 


"Sunt persecutat pe toate părţile"

Acesta a fost reîncadrat de pe un post de profesor de sprijin la Liceul Tehnologic „Ion Pillat” Dorohoi pe un post de profesor la Şcoala cu clasele I – VIII Hilişeu Crişan. A acceptat mutarea, numai că ulterior ar fi primit decizie de încadrare direct ca învăţător, lucru peste care nu a mai putut trece deoarece este un post inferior.
El susţine că i s-a blocat salariul şi că a încercat de vreo şapte ori să stea de vorbă cu Mihaela Huncă, deoarece deciziile menţionate i-ar fi aparţinut, însă a fost refuzat de fiecare dată, lucru care l-a făcut ca astăzi să ceară imperativ o întâlnire.
„Sunt persecutat pe toate părţile (…). Nu era nici o şedinţă, sunt camere de luat vederi, se poate vedea că nu am perturbat nici o şedinţă a domnilor inspectori generali şi adjuncţi”, a afirmat Ioan Domonco.



"A intrat cu forţa în biroul meu"

De cealaltă parte, şefa educaţiei botoşănene a replicat că respectivul cadru didactic nu s-a înscris nici măcar o singură dată în audienţă.
„Dl. Domonco a intrat cu forţa în biroul meu cerând în regim de urgenţă o audienţă. Noi tocmai începem imediat o şedinţă, l-am invitat să părăsească biroul, nu a vrut, dumnealui ieri a depus o solicitare la noi, vă daţi seama, de ieri până astăzi… trebuie să avem timp să analizăm ceea ce a solicitat. Solicită să schimbăm o decizie pe care noi am dat-o în lunile august-septembrie”, a declarat Mihaela Huncă.
Şefa IŞJ Botoşani a anunţat trimiterea unei echipe la şcoala la care Ioan Domonco a fost angajat. Ioan Domonco a părăsit după o discuţie cu poliţiştii cabinetul inspectorului şcolar general.(S.B.)
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 S-a spart sediul Inspectoratului Școlar, inspectorii scoși din birouri – FOTOGALERIE