Drumul Iași- Botoșani gata și nu prea : șefimea ieșeană vrea să inaugureze drumul, constructorii spun pas

Șefimea ieșeană vrea să taie panglica inaugurală a drumului cu cel puţin trei luni înaintea termenului oficial de finalizare. Constructorii însă nu împărtășesc această ideea deoarece ar mai fi de lucrat la podul peste râul Jijia de la intrarea în Vlădeni, scrie publicația Ziarul de Iași.

 

Cristian Adomniţei a efectuat ieri o vizită pe şantierul DJ 282.
Acest drum a fost salvat anul trecut de la compromitere. În acest an au fost lucrări susţinute pentru ca în toamnă să fie finalizat. Cele trei companii care au câştigat licitaţia lucrează într-un ritm susţinut, fiind înaintea graficului“, a declarat Adomniţei.
Lucrările la drumul Iaşi - Botoşani au fost realizate în proporţie de 45%, valoarea decontată fiind de 17 milioane lei, din cele 48,3 milioane lei cât este valoarea totală a contractului. Şantierul a fost împărţit între firmele Eky-Sam Târgu Frumos, Transporturi Auto Botoşani şi Enviro Construct. Eky-Sam a preluat un tronson de 13,7 km de drum, efectuând până acum turnări de piatră spartă pe o lungime de 12,6 km şi binder pe 11 km. Transporturi Auto Botoşani lucrează pe 10,4 km, făcând până acum asfaltări pe un tronson de 8 km. Enviro Construct a turnat stratul de binder pe o lungime de 7 km şi stratul de uzură pe o lungime de 4 km din cei 18,7 km repartizaţi.

Optimismul preşedintelui CJ din Iași nu a fost împărtăşit şi de constructori


Astfel, pe tronsonul aferent firmei Ely-Sam se regăsesc două dintre cele mai complexe lucrări de pe întreg drumul. Firma trebuie să refacă podul peste râul Jijia de la intrarea în Vlădeni. În cazul acestuia, apa a erodat sub picioarele podului, pilonii de susţinere fiind dezgoliţi până la o adâncime de aproximativ 4 metri. Spaţiul rămas gol urmează să fie umplut cu piatră spartă, iar zona albiei reconfigurată, astfel încât fundaţia apărării de mal să reziste forţei curentului. Un al doilea punct problematic îl reprezintă o lungime de aproximativ un kilometru de drum, pe malul acumulării Hălceni.
Pe porţiunea respectiv, apa lacului a erodat malul, apropiindu-se periculos de mult de drum.
Am încercat să consolidăm, dar a fost imposibil. Două săptămâni am bătut balast degeaba. Puneam balastul, se afunda“, a explicat Ioan Echimov,administratorul Eky-Sa.
O soluţie intenţionată de constructor, respectiv turnarea pe mal a unor dale de beton care să se poată întări sub apă, a fost respinsă de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, întrucât ar fi reprezentat o schimbare a soluţiei tehnice aprobate.

Stratul de pământ inlocuit cu argilă

Varianta la care s-au oprit constructorii a fost refacerea în totalitate a infrastructurii drumului până la o adâncime de doi metri. Practic, stratul de pământ negru care reprezintă fundaţia drumului actual va fi scos şi înlocuit cu argilă, mult mai potrivită ca fundaţie. Această lucrare, suplimentară faţă de planificarea iniţială, ar urma să dureze aproximativ o lună, anulând avansul luat de constructor. Cum drumul trece chiar pe malul lacului, excavatoarele Eky-Sam ar trebui să sape practic în apă, întrucât nivelul lacului este foarte ridicat.
 „Avem nevoie să se mai dea drumul la apă, să mai scadă nivelul cam un metru. Altfel, durează o mie de zile“, a spus Echimov.
Scăderea nivelului apei nu va fi însă posibil deocamdată, întrucât nivelul râurilor din judeţ este deja ridicat în urma ultimelor precipitaţii.

CITEȘTE:
 Transporturi Auto face în viteză drumul Iași-Botoșani - AFLĂ când e gata