Scandal Câmpanu – Ţurcanu pe o clădire din Darabani

 

Conflictul dintre ultimii doi lideri judeţeni ai PNL pe seama cabinetelor parlamentare deschise la Darabani ia amploare. După ce Florin Ţurcanu şi-a inaugurat unul în aceeaşi clădire cu cel al lui Liviu Câmpanu, acesta din urmă a reacţionat şi a anunţat că, la cererea proprietarului, deputatul ar fi trebuit să părăsească locaţia deoarece i-ar fi spus deţinătorului spaţiului că acolo funcţionează doar organizaţia PNL Darabani, însă cu ocazia alegerilor din filială a anunţat că, de fapt, acolo va funcţiona şi cabinetul său.
PNL
Preşedintele PNL Botoşani susţine însă că biroul său parlamentar continuă să îşi desfăşoare activitatea în respectiva clădire, funcţionînd chiar deasupra celui al senatorului. „Nu vreau să intru în polemică cu acest domn (cu Liviu Câmpanu – n.r.), dar nu este adevărat ceea ce a spus”, a afirmat Florin Ţurcanu. Acesta susţine că spaţiul în care şi-a deschis cabinetul aparţine unui dărăbănean care a fost coleg cu Câmpanu la UNPR, astfel încît senatorul a făcut tot ce a putut pentru a-l scoate din acea clădire.

„Ciobani nu sunt în Darabani?”

„Că a făcut presiuni ca să ne scoată de acolo este foarte adevărat”, a spus deputatul, care a adăugat că Liviu Câmpanu a ameninţat proprietarii pentru a-i determina să renunţe la contractul de închiriere cu PNL. Potrivit liderului formaţiunii, pentru respectivul spaţiu partidul plăteşte o chirie lunară de 1.000 de lei şi a angajat şi un consilier local, Gheorghe Iacob, care să lucreze la cabinet. „Ciobani nu sunt în Darabani?” a întrebat Ţurcanu după ce Câmpanu a afirmat că deputatul şi-a deschis cabinet parlamentar „ciobănesc” la Darabani. „Avem loc toţi, important este să facem şi lucruri pentru oamenii de acolo”, a concluzionat preşedintele PNL Botoşani. El şi-a deschis cabinetul la Darabani pe 19 decembrie.