Sanomed a dispărut de la Spitalul Judeţean, şi-a luat aparatura şi a plecat

 

La aproximativ un an de zile de la demararea afacerii la Botoşani, firma „Sanomed” a părăsit Spitalul Judeţean. Reprezentanţii acesteia şi-au luat pur şi simplu aparatura, încetându-şi astfel activitate la „Mavromati”.
De pe 9 martie unitatea medicală botoşăneană este cea care gestionează din nou activitatea laboratorului de analize. Schimbarea nu a provocat prea mari probleme întrucât potrivit conducerii spitalului, firma menţionată nu a preluat personalul laboratorului, aşa cum era prevăzut în contract, iar „Mavromati” nu are probleme în ceea ce priveşte tehnica necesară unui astfel de serviciu. „Avem toate aparatele care trebuie să le aibă un astfel de spital”, a dat asigurări Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Judeţean. Motivul pentru care societatea comercială prahoveană şi-a sistat afacerile de la Botoşani este unul cât se poate de simplu. „Am obţinut suspendarea contractului în instanţă”, ne-a declarat dr.Mimor. Conform acestuia, între firmă şi spital există şi un litigiu financiar generat de faptul că şeful „Mavromati” a refuzat să plătească o serie de facturi emise de societate. Acestea ar fi fost foarte „expeditive”, cu o sumă totală, fără a fi defalcată pe serviciile prestate, astfel încât conducerea spitalului nu a vrut să le plătească.
„Există asocierea, dar lipseşte investiţia”
Asocierea dintre Spitalul Judeţean şi „Sanomed” s-a realizat pe timpul managerului Cornel Enache. Ea a fost contestată deopotrivă de sindicalişti, angajaţii laboratorului şi de proprietarii spaţiului, în speţă Consiliul Judeţean. Afacerea s-a făcut fără acordul CJ, lucru care a determinat atacarea ei în instanţă. „Noi trebuie să veghem ca patrimoniul public al judeţului să fie folosit legal şi eficient, ori acest contract este încheiat cu nerespectarea legii achiziţiilor publice şi cu prejudicierea patrimoniului public”, declara Mihai Ţîbuleac, preşedintele CJ, la puţin timp de la perfectarea contractului, care adăuga atunci că „există asocierea, dar lipseşte investiţia”.