Carrefour România - hipermarket de 20 de milioane euro la Botoşani

 

Reprezentanţii Carrefour România şi-au confirmat din nou intenţia de deschidere a unui hipermarket la Botoşani în cursul acestui an. Joi retailerul francez a inaugurat la Ploieşti cel de-al 34-lea magazin din ţară, ocazie cu care şefii companiei şi-au reafirmat dorinţa de extindere a afacerii în teritoriu.
Conform Ziarului Financiar, pentru toamna acestui an sunt programate două noi complexe comerciale, unul la Bucureşti, celălalt la Botoşani. Ambele urmează să îşi deschidă porţile în această toamnă. „Ne extindem şi în ţară, cu un al doilea hipermarket, la Botoşani, deschidere prevăzută pentru luna octombrie”, a declarat Patrice Lespagnol, directorul executiv al Carrefour România. Reprezentanţii companiei nu au precizat care sunt sumele alocate pentru spaţiile din Botoşani şi capitală, dar, conform informaţiilor din piaţă, investiţia medie pe magazin se plasează în jurul a 20 de milioane de euro.
Lider pe piaţa locală
Mega Image şi Carrefour sunt cei mai activi jucători de pe segmentul supermarketurilor, după ce au deschis cinci, respectiv două magazine de la începutul anului, iar planurile celor două reţele nu se opresc aici. Francezii, care mai activează şi pe segmentul hipermarketurilor, au deschis în luna februarie un supermarket în Târgovişte. În România, grupul Carrefour, care anul trecut a derulat pe piaţa locală afaceri de 1,13 mld. euro, în scădere cu 0,4% faţă de anul anterior, operează 34 de supermarketuri şi 23 de hipermarketuri. De altfel, Carrefour România este liderul pieţei româneşti în segmentul hipermarketuri în funcţie de cifra de afaceri.