S-a urcat la volan mort de beat și a provocat un ACCIDENT

Un tânăr botoșănean de 22 de ani s-a urcat la volanul mașinii după ce a consumat băuturi alcoolice. Acesta a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu mașina care venea din sensul opus.

 

Duminică, 23 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că drumul public, din comuna Vorniceni s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub  influența băuturilor alcoolice.

 

În urma deplasării la fața locului s-a stabilit următoarea situație de fapt:

 

Un tânăr, de 22 de ani, din comuna Vorniceni, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul public, din aceeași localitate , ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care se deplasa pe aceeași direcție de mers, în fața sa.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

(Sursa foto - Realitatea de Sibiu)