S-a golit depozitul cu alimente pentru nevoiași, ultima zi, marcată de-un scandal mocnit

Dacă în preajma sărbătorilor anului trecut, pentru câteva kilograme de mâncare oferite de Guvern, se călcau în picioare zeci de botoșăneni nevoiași, agitația s-a risipit și tot scandalul de atunci n-a rămas decât un vis urât de care își mai amintesc, poate, doar cei care au pierdut timp așteptând în ger.

 

Timp pierdut, pentru că exista și varianta ca aceștia să revină în oricare dintre următoarele zile pentru a ridica alimentele ajunse prin Programul European de Ajutorare a Persoanele Defavorizate (PEAD). Program care a luat sfârșit ieri, 10 martie 2015, cu un depozit gol și săraci fericiți.
„Programul de ajutorare a persoanelor defavorizate s-a încheiat ieri, la amiază, de marțea trecută până ieri, am redistribuit în jur de 4.000 de cutii, la toate categoriile de beneficiari dați prin hotărâre de Guvern”, a declarat Dorin Burlacu, director al Serviciului Public Local de Asistență Socială (SPLAS) Botoșani.
Totodată, ultima zi de distribuire a cutiilor cu alimente, s-a lăsat, din nou, cu discuții aprinse. Unul dintre beneficiari s-a plâns de faptul că mulți dintre cei care au fost trecuți pe lista suplimentară, nu s-au întors acasă cu ajutorul de la Guvern, asta pentru că, spune acesta, „pachetele s-ar fi epuizat, astfel că foarte multe persoane au rămas fără ele. Acest fapt a creat o situație discriminatorie mare față de ceilalți care au luat totuși al doilea pachet, cu toate că autoritățile au anunțat că aceste alimente se pot ridica până pe 16 martie”. Un nou scandal a fost omorât din fașă de autorități, care au reușit să îi calmeze pe nemulțumiți.
De altfel, pachetele cu alimente au fost motiv de ceartă și la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, în curtea Incubatorului de Afaceri din Botoșani, când sute de oameni au luat cu asalt depozitul de alimente. Câteva zile mai târziu, liniștea a acoperit zona, cu toate că pachetele au continuat să fie distribuite.
(C.B.)
CITEȘTE:
Scandal ca la ușa cortului în ger și director aproape demis, totul pentru... nimic: Depozit doldora de alimente – FOTOGALERIE