S-a dat startul unei noi campanii de prevenire la Botoșani, cu o vedetă națională în primplan – Distruge zidul indiferenței

Sala de la etajul 1 a Prefecturii Botoșani a fost astăzi neîncăpătoare. Reprezentații celor mai importante instituții din Botoșani au dat startul unei campanii și la noi în județ.

 

Este vorba despre o acțiune de prevenire a traficului de persoane, ”Distruge zidul indiferenței! Traficul de persoane poate fi prevenit”. Campania a fost lansată la nivel național, ieri, 26 februarie 2019, iar oficial, de astăzi este cunoscută și la Botoșani.


La Instituția Prefectului Botoșani au fost prezenți reprezentanți de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani (ITM), Agenția Județeană de Ocupare a Forțelor de Muncă Botoșani (AJOFM), Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani (IPJ) și multe alte instituții. O parte din conducerea Centrului Teritorial Împotriva Traficului de Persoane Suceava, în frunte cu coordonatoarea Liliana Orza au prezentat care sunt obiectivele acestei campanii, ce urmează a fi demarată și la Botoșani.


Prin anumite clipuri difuzate în mediul online, prin flyere, pliante, dar și prin viu grai, dorește să se transmită că, cererea de servicii sexuale conduce la creșterea victimizării, iar folosirea serviciilor unei victime a traficului de persoane este pedepsită de lege.

 


”Ieri la București a fost lansată o nouă campanie de exploatare sexuală, Dărâmă zidul indiferenței. Profităm și noi de acest grup de lucru să lansăm această campanie și în zona dumneavoastră. Este o campanie realizată la nivel național, se va desfășura în perioada februarie - noiembrie 2019.Este o campanie în care într-adevăr se urmărește reducerea victimizării pe linia exploatării sexuale. Din statisticile anului trecut și aș putea spune că și în alți ani, la fel a fost, exploatarea sexuală rămâne din păcate pe primul loc în ceea ce privește victimele traficului de persoane. De aceea am zis că este foarte necesar să implementăm o campanie pe acest domeniu, cu atât mai mult cu cât metoda loverboy este cea care face cele mai multe victime,”


Liliana Orza, coordonator campanie


Metoda Loverboy este una dintre cele mai utilizate metode ale traficanților de persoane, prin care se urmărește exploatarea victimelor. Traficantul mizează pe vulnerabilitatea victimei, o manipulează, astfel încât fata ajunge să creadă că nu poate trăi fără el.


Această campanie vine cu mai multe recomandări printre care:


•    Nu vă încredeți orbește în promisiunile și ofertele celor din jur.
•    Evitați ofertele care presupun locuri de muncă aparent ușoare și câștiguri considerabile într-un timp scurt.
•    Înainte de plecarea în străinătate anunțați o persoană de încredere cu cine, unde și cum plecați din țară.
•    Faceți mai multe copii ale tuturor actelor necesare pentru călătorie și păstrați-le în diferite locuri.


În clipul campaniei care va fi difuzat în curând la televizor apare și cântăreața Adda, cunoscută mai ales în rândul tinerilor.

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store