Rujate şi aranjate, dar cu păduchi: sute de elevi în situaţii jenante

 

După începerea anului şcolar, medicii care activează la cabinetele şcolare au început controalele în şcoli pentru triajul epidemiologic al elevilor pentru depistarea cazurilor de angine şi de pediculoză. Sute de elevi printre care şi domnişoare aparent îngrijite, machiate şi aranjate se aflau printre cei găsiţi cu păduchi.

Anul acesta, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică susţin că verificările au fost făcute la un număr de 270 de unităţi de învăţământ, şi controlaţi au fost 44.377 de elevi atât din mediul rural cât şi din cel urban.
Au fost depistaţi 177 de şcolari cu angine şi 195 cu pediculoză. „Ca şi număr nu sunt nici mai multe, nici mai puţine faţă de anii precedenţi, deci sunt cam aceleaşi numere. Ei sunt verificaţi se constată că au pediculoză, adică au păduchi se recomandă să se spele din nou să facă tratament, după care se face re-control, de obicei mai scade numărul cazurilor”, a spus Angela Straticiuc, purtător de cuvânt DSP Botoşani. După efectuarea celui de-al doilea control din 195 de elevi care aveau păduchi, au mai rămas doar 59.
Nu au lipsit nici surprizele pentru cadrele medicale în sensul că printre elevii depistați cu păduchi s-au regăsit şi tinere care nu şi-au neglijat aspectul vestimentar. "Au fost şi tinere aparent îngrijite", a mai menţionat Angela Straticiuc.
[[banner]]
CITEŞTE:
Sute de elevi cu păduchi: dintre aceştia tinere machiate şi parfumate