În urmă cu doi ani de zile pacienții se amestecau, fără ca asta să le fie voia, cu buruieni și scaieții care se făcuseră stăpâni pe curtea spitalului. Nu s-a putut intra într-o normalitate meritată într-un timp scurt, din cauza lipsei banilor însă treptat se observă o schimbare.
Vorbim despre Secția Exterioară de la Săveni a Spitalului Județean Mavromati.
Sau Spitalul Săveni cum îl știu localnicii.
Unitate care și-a schimbat parțial fața și care se află într-o continuare a procesului de modernizare. Cea mai ”arzătoare” a fost clădirea în care funcționa compartimentul de pediatrie. Pentru că vorbim de copii care sunt mai sensibili la condiții și care necesită atenție sporită.
A durat șase luni de zile și un efort financiar de 150.000 de lei iar rezultatul a fost apreciat luni de conducerea Spitalului Județean Mavromati și șefii de la Consiliul Județean.
După ce în prealabil a avut loc și un ceremonial religios iar noul lor pentru tămăduirea copiilor a fost sfințit.
”Mă bucur că ați reușit să dați în folosință acest spațiu pentru copiii care suferă în zilele noastre. Dv. care v-ați ostenit, este de bun augur și ne dorim să fie cât mai dese astfel de evenimente atât în Săveni cât și în celelalte orașe sau sate, este nevoie de unitate ca să învingem pe de o parte boala, pe de altă parte celelalte rele care se abat asupra noastră, asupra comunităților. Și ce este mai important decât sănătatea. Când o mamă își vede copilul bolnav, automat că suferă, automat că face orice ca să își vadă copilul sănătos”
Preot orașul Săveni
S-au modernizat saloanele și holurile, au fost schimbate ușile interioare și exterioare, s-au efectuat lucrări la partea de canalizare și s-a schimbat linoleumul.
„Probleme grave au fost, treceam săptămânal spre satul meu natal și vedeam ce dezastru era la această secție. Din acel moment mi-am propus să fac tot posibilul entru ca această secție exterioară să arate la un nivel cât de cât acceptabil. Efortul financiar vă spun că a fost considerabil pentru a remedia toate deficiențele de pe această secție, dar nimic nu mai contează în momentul în care facem acest gest pentru pacienți și pentru cadrele medicale care lucrează aici”
Corneliu Mihai, managerul Spitalului Mavromati
Compartimentul de pediatrie de la Săveni arată în prezent așa cum ar trebui să arate toate aceste unități spitalicești, de oriunde, fie că vorbim de orașe mici sau comune. Cu paturi învelite în lenjerii imaculate, cu noptiere curate și vopsite, cu televizoare în saloane și fără urmă de rugină. La inaugurare au ajuns și Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean și Dorin Birta, vicepreședintele său. Au fost primiți de medici, asistente sau infirmiere într-o atmosferă de bucurie relaxată.