Revoluţia, marcată cu “naivi”, “nenorociţi” şi doamne înşelate - VIDEO

 

Cuvinte grele la aniversarea pentru unii, comemorarea pentru alţii, a 21 de ani de la revoluţie. Miercuri dimineaţă botoşănenii grupaţi în Asociaţia Revoluţionară 22-25 decembrie 1989, împreună cu şefii judeţului, ai instituţiilor militarizate şi deoncentrate au participat la o ceremonie de marcare a evenimentelor din decembrie 1989.

Slujba
„Nenorociţii, nu ştiu că niciodată o revoluţie nu va mai fi atît de soft”

Toţi aceştia s-au întîlnit în faţa Palatului Administrativ, la placa memorială de acolo închinată eroilor din revoluţie, după care au luat parte la slujba de pomenire oficiată la Biserica Sfînta Cuvioasa Parascheva, de către preotul militar şi părintele Teodor Candrea, el însuşi revoluţionar. Singurul care a susţinut o alocuţiune, foarte dură de altfel, a fost vicepreşedintele asociaţiei. “Dacă sunteţi nostalgici după comunism daţi întreprinderile înapoi, deveniţi iar slujbaşi la stat Aceeaşi metodă a ţapului ispăşitor este îndreptată acum spre grupurile care mai au curajul să îşi revendice apartenenţa la ceea ce s-a întîmplat atunci, doar-doar s-ar îndrepta tot năduful naţiei către acest grup. Nu! Faptul că nu am dorit o revoluţie care să nu meargă cu răzbunările şi cu pedepsele pînă în adîncul rădăcinilor sistemului dicatorial este pentru am fost suficient de naivi să credem că se poate construi o societate liberă, o economie de piaţă cu adevărat concurenţială în care regulile jocului să fie respectate deopotrivă de toţi, legea să fie aceeaşi pentru toţi”, a afirmat Tudor Maxim. Profesor de istorie, acesta a relatat povestea dictatorului roman Sylla, care a părăsit de bună voie tronul şi care le-ar fi spus oamenilor care îl huiduiau:„nenorociţii, nu ştiu că niciodată vreun dictator nu va mai părăsi de bună voie puterea”.„La fel spun şi eu acum: nenorociţii, nu ştiu că niciodată o revoluţie nu va mai fi atît de soft”, şi-a încheiat intervenţia prof.Maxim.

„Am păţit ca o d-nă”

După terminarea festivităţi Vasile Hălăşanu, preşedintele Asociaţiei Revoluţionare 22-25 decembrie 1989, a spus ferm că revoluţia nu şi-a atins idealurile şi că nu ar mai ieşi a doua oară în stradă. “Uitaţi-vă şi dvs. … Deci, revoluţia nu şi-a atins scopurile. Am păţit ca o d-nă, speram, credeam, dar situaţia este alta… Poate pentru că suntem români, poate că nu ştim să preţuim ceea ce cîştigăm, poate nu ştim să finalizăm ceea ce începem şi poate n-am găsit căile atunci pentru o adevărată privatizare”, a spus liderul revoluţionarilor.
Şefii asociaţiei sunt de părere că, din cauza modului în care sunt acum trataţi revoluţionarii, greu se mai găsesc oameni dispuşi să acţioneze pentru binele comun.