REVOLTĂTOR! Mama proxenetă nici măcar nu se sinchisește de copii

Copiii femeii de 38 de ani din Coșula, ajunsă în fața instanței după ce și-a vândut fetița de opt ani unui bărbat în schimbul unor alimente, rămân în grija statului, cel puțin până la o decizie finală a magistraților în acest sens.

 

Arestată preventiv pentru 30 de zile, femeia a cerut judecătorilor să fie eliberată pe motivul absurd că vrea să fie alături de copiii ei. Care copii, însă, nu știe nimeni, mai ales că micuții se află momentan în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.

„Fetița a fost luată prin dispoziția directorului, dosarul merge în Instanță pentru măsură de protecție în regim rezidențial”, a declarat Alexandru Colbu, directorul adjunct al DGASPC.

Aflată în libertate, femeia avea dreptul de a-și vizita copiii, lucru pe care nu l-a făcut, nici măcar la nivel declarativ, în atenția Direcției Copilului neajungând nicio cerere în acest sens făcută de femeie.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44618:Direcția Copilului vrea cu orice preț s-o scoată pe fetița de opt ani din „ghearele” mamei care-o făcea pe-a peștele ]]