REVOLTĂTOR: Botoșănean cu gura plină de sânge după ce a avut TUPEUL să se revolte împotriva romilor care şi-au făcut spălătorie în faţa blocului

Ai spirit civic? Atunci poți să mănânci bătaie. Sau cel puțin asta reclamă că a pățit o familie de botoșăneni care locuiește la ANL Cișmea, exact blocul a cărui parter şi trotuar se transformaseră vineri într-o veritabilă spălătorie în aer liber. Cetățeanul rom care a vrut să-și arate organele genitale la momentul în care s-a văzut filmat de reporterii de la Botoșăneanul i-ar fi aplicat o mamă de bătaie vecinului pe care îl suspecta că a chemat presa.

 


Spălat de covoare cu invitație la organe genitale

Vineri, puțin peste ora 13:00, romii erau în curățenie generală. Și-au scos covoarele în fața blocului și au început să le spele cu detergenți și cam tot ce este nevoie pentru o astfel de operațiune.
Totul într-o scară de bloc cu 12 familii, din care doar trei din rândul populației majoritare. Una dintre acestea, revoltată de lipsa bunului simț dovedită de cei cu care este nevoită să conviețuiască, a dorit să atragă un semnal de alarmă cu privire la comportamentul minoritarilor. A sunat la Poliție, de unde i s-a transmis că atribuții să intervină ar avea Garda de Mediu. A sunat la instituția menționată în mai multe rânduri. Nu a răspuns nimeni.
De altfel, nici reporterilor Botoșăneanul nu le-a răspuns social-democratul Răzvan Rotaru, deși legea prevede că trebuie să fie asigurată o permanență chiar și pe perioada sărbătorilor legale. Darămite vineri la amiază...

Sunt unii care nu au plătit apa niciodată

Episodul de sâmbătă a culminat luni printr-o serie de coincidențe nefericite care au dus la o altercație în care victimă a căzut stâlpul familiei revoltată. După ce a trâmbițat că este un bun cetățean care-și plătește facturile la utilități, deși datoriile lui la apă se ridicau la suma de 1.100 de lei, luni, Marius Ispir,romul agresiv de vineri și vecinii de pe scară au fost debranșați de la sistemul public de apă.
Motivul l-a constituit tocmai faptul că scara înregistrează datorii uriașe la SC Nova Apaserv SA, iar societatea a pornit o amplă campanie de debranșare în locații similare din întreg municipiul. ”Sunt unii care nu au mai plătit de la înființarea societății, din 2010. Nu au mai plătit apa niciodată”, a explicat Gabriel Cîrlan, directorul societății Nova Apaserv.

”Eram cu gura plină de sânge și i-am zis soției să sune la Poliție”

Măsura a fost însă pusă de romii din bloc în cârca vecinilor care au cerut ajutorul cu privire la spălatul covoarelor și s-a lăsat cu… bătaie. Mai exact, romii au dat vina pe ei pentru întreruperea apei.
”Eu am venit de la izvor cu două bidoane de apă în mână și am intrat în bloc. Acesta a ieșit din casă și am dat să urc, nu era nimeni pe scări. Și el: băi, că s-o educi pe nevastă-ta. Și m-a luat de spate cum urcam eu și m-a tras în jos. Eu am dat drumul la bidoane și m-am apucat de balustradă. Mi-a tras cu piciorul la coastă că mă doare și cu pumnul în gură. Atunci a ieșit nevastă-sa din casă că a auzit scandal. Și a început să spună că eu am vrut să o violez pe nevastă-sa. Eram cu gura plină de sânge și i-am zis soției mele să sune la Poliție”, a povestit la Poliție, unde s-a deplasat să depună plângere, bărbatul bătut de Marius Ispir.
VEZI CUM SE DISTREAZĂ ROMII DE LA ANL CIŞMEA:
Chef ţigănesc nebun cu manele, mici şi bere în blocuri primite moca de la stat–VIDEO&FOTO

”Că a vrut să o violeze pe ea”

Din nefericire pentru victimă, în scara blocului nu au existat și alți martori la agresiune. A ieșit însă soția agresorului, care în primă fază repeta că vecinul lovit de fapt ”a căzut pe scări”, după care a dat-o la întors și ar fi spus că loviturile au fost aplicate întrucât ar fi fost victima unei… tentative de viol.
A ieșit când a venit Poliția, soția respectivului, care l-a lovit pe soțul meu și a spus că a încercat că o violeze. Că a vrut să o violeze pe ea… ca să vedeți câtă minciună, câtă…”, spunea revoltată soția bărbatului bătut.
Cei doi soți care erau la Poliție au evitat să-și dea numele real de frica romilor care locuiesc în scara lor. Ei susțin că și ceilalți români din scara respectivă se află sub aceeași stare de teroare și nici măcar nu îndrăznesc să ridice privirea când revin la domiciliu.
Soția botoșăneanului bătut a sunat la Poliție, un echipaj ajungând la scurt timp la fața locului. Între timp, suspectul Marius Ispir se făcuse nevăzut, lăsându-și în urmă consoarta care să-l apere prin acuzele de viol.


Poliţia face dosar pentru lovire şi alte violenţe, Primăria n-are ce face

”Am fost sesizați în această după-amiază cu privire la comiterea unei agresiuni pe raza municipiului Botoșani, în zona Cartierului Cișmea. A fost întocmit dosar penal în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe, urmând să se propună soluție procedurală”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.
Plângerea făcută de familia terorizată a fost înregistrată de către oamenii legii, urmând ca ulterior să fie efectuate cercetări. În funcție de rezultatele examinării medico-legale a părții vătămate urmează să fie stabilite măsuri procedurale.
Situația botoșănenilor care locuiesc în scara romilor de la ANL Cișmea a ajuns și în atenția şefilor de la Primăria Botoşani, respectiva familie mergând în audiență la viceprimarul Cosmin Andrei. Așa cum era de așteptat, problema lor pare să nu aibă rezolvare.
”Am avut o solicitare din partea unei dne de la ANL Cișmea, dar din păcate nu avem un fond de locuințe care să ne permită să efectuăm un astfel de schimb. Imediat ce vom primi o locuință de aceeași categorie vom analiza acest schimb”, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.
CITEȘTE:
Romii şi-au făcut la ANL spălătorie de covoare în aer liber: Îmi bag p…; cine poate să mă oblige să nu spăl? – VIDEO & GALERIE FOTO

Până la urmă cine-i discriminat?

Edilul a precizat că o variantă ar fi ca familia în cauză să caute o alta interesată să facă acest schimb de locuințe. Lucru imposibil din punctul de vedere al celor vizați, care au spus că de ani de zile caută, fără succes însă, pe cineva care să fie dispus să se mute într-un imobil plin cu romi.
Până când se va lua vreo măsură în această privință, cele trei familii care locuiesc în al treilea bloc din cartierul mărginaș vor trebui ca în continuare să se furișeze când revin acasă de la serviciu, unde muncesc pentru ca din salariile lor să le fie plătite ajutoare sociale asistaților social, printre care se regăsesc și vecinii lor. Vor trebui ca în continuare să aibă apă doar două ore pe zi întrucât au avut ghinionul de a fi repartizați într-o scară în care vecini de-ai lor nu și-au plătit niciodată apa. Și vor trebui să suporte mizerii, amenințări și chiar bătăi într-o țară în care legile sunt făcute pe genunchi, iar discriminarea capătă altă direcție.
Gabriela ERDIC
CITEŞTE ȘI:
Lăsaţi minoritarii să meargă la film!