Cezar, pompierul care a plâns cu băiețelul mort în brațe, după accidentul de la Suceava: Un înger mi-a zâmbit profesional

Imaginile devastatoare din spatele tragediei de pe „Drum Morții” rămân întipărite în minte pentru Cezar, pompierul care a fugit spre ambulanță cu băiețelul de 3 ani, în brațe.

 

Cezar, unul dintre salvatorii aflați la locul tragediei a izbucnit în lacrimi atunci când micuțul fără suflare se afla în brațele sale. Copilașul a fost găsit sub cupola mașinii condusă chiar de tatăl său.

 

Salvatorul din Suceava și-a exprimat durerea în câteva versuri pe care le-a publicat pe rețelele de socializare, alături de o imagine sugestivă.

 

ATÂT 

E o zi/ în care, de pe brațele mele,/ a căzut toată sarea pământului/ a plecat cu tot/ cu o mie de visuri/ atât de grea încât/ s-a scurs de la piept/ până la brâu/ până la genunchi/ și până în Rai/ unde un înger/ mi-a zâmbit profesional/ și a spus: «de aici/ preluăm noi/ mergi in lumea ta/ și fii atent/ să-ți trăiești cu indiferență/ neputința!» C.H."

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava a rămas marcat atât de cumplitul accident, cât și de colegul său, Cezar: „Suntem colegi de vreo 18 ani, dar nu l-am văzut niciodată plângând”.