Revelionul la restaurant-un lux pentru botoşăneni

 

Un An Nou cu buget de criză pentru botoşăneni. Majoritatea locuitorilor judeţului, preferă în acest an, din lipsă de bani, să petreacă Revelionul acasă, alături de familie, bucuroşi că pot pune doar necesarul de bucate tradiţionale pe masa de Ajun. În aceste condiţii, majoritatea patronilor de restaurante au fost nevoiţi să renunţe la organizarea Revelionului din lipsă de clienţi înscrişi. restaurant golDacă în ceilalţi ani botoşănenii se înghesuiau să prindă un loc la restaurantele ce organizau Revelionul, iar sălile localurilor se dovedeau neîncăpătoare, în acest an, majoritatea patronilor de localuri renunţă la organizarea Revelionului din lipsă de clienţi. Chiar şi restaurantele cu renume din Botoşani, constată o scădere a numărului de botoşăneni interesaţi să dea bani pentru o petrecere la restaurant. Cei mai mulţi botoşăneni vor opta fie pentru varianta cea mai ieftină şi confortabilă, aşteptând ora 12, alături de familie, la televizor, fie vor merge la spectacolul de Revelion, organizat în faţa Monumentului Eroilor de la 1907. Tinerii botoşăneni cu posibilităţi materiale sau care vor cu tot dinadinsul să părăsească judeţul măcar odată pe an, preferă să îşi petreacă Revelionul la munte, preferată fiind zona Bucovinei. Nici super-ofertele, nici preţurile reduse pentru o seară de Revelion la restaurante, se pare că nu îi vor determina pe botoşăneni să scoată bani din buzunar, trăind cu speranţa că poate anul ce vine le va aduce mai multe bucurii pe plan financiar.