Lidera unui partid de la Botoșani dorește desființarea inspectoratelor școlare: Să fie elevul centrul sistemului de învățământVIDEO 

Educația și sănătatea sunt principalele domenii în care candidata USR Botoșani la Camera Deputaților își dorește să intervină dacă botoșănenii o vor trimite în Parlament.

 

”Banii să fie direcționați către școli”

 


Iar una dintre primele măsuri vizate privește ”Ministerul Învățământului” din județ. 


Cristina Lăcătușu, președinte USR Botoșani

”În educație, aș desființa inspectoratele școlare pentru că se concentrează acolo tot. Și banii să fie direcționați către școli, efectiv, să fie elevul centrul sistemului de învățământ”.


Lidera județeană a Uniunii Salvați România crede totodată că disciplinele pe care elevii le studiază, dar și manualele trebuie aduse la nivelul anului 2024 întrucât unele dintre ele sunt perimate.

 

 

Direcții de învățământ în locul inspectoratelor școlare 

 


În luna februarie a acestui an, Ministerul Educației a stabilit printr-un Ordin publicat în Monitorul Oficial că inspectoratele școlare județene vor fi desființate anul următor, până în 30 mai. 


Prevederea se regăsește și în noua lege a educației, care a intrat în vigoare în septembrie 2023, însă desființarea inspectoratelor a fost inițial amânată. 


Locul acestora va fi luat de direcțiile județene de învățământ preuniversitar.


Odată cu înlocuirea inspectoratelor cu direcțiile județene de învățământ, se vor înființa și birouri județene ale Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).


Discuția pe această temă o puteți urmări în materialul video de mai jos, începând cu minutul 20:37