Stâlpi de telefonie și copaci la pământ în mai multe localități din județ din cauza vijeliei – VIDEO

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor.

 

În ultimele ore, pompierii botoșăneni au intervenit pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase, astfel:

  • în localitatea Pomârla, unde drumul spre Vama Racovăț era blocat parțial de un stâlp de telefonie. Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu accesorii specifice, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Pomârla;
  • în municipiul Dorohoi, intrarea dinspre Suceava, pe DN 29 A, unde un copac a căzut pe partea carosabilă, blocând circulația rutieră pe ambele sensuri. Obstacolul a fost înlăturat de pompierii de la Detașamentul Dorohoi;
  • în apropierea localității Vârfu Câmpului, unde un arbore doborât de vânt a blocat circulația pe un sens de mers. Pericolul a fost îndepărtat de pompierii de la Detașamentul Dorohoi;
  • pe DN 29 A, în apropiere de Mănăstirea Gorovei, unde un arbore a blocat circulația pe ambele sensuri. Pompierii din Dorohoi au tăiat copacul și au eliberat drumul.
  • În localitatea Cerbu, comuna Copălău, a fost nevoie de intervenția unei echipe a furnizorului de energie electrică după ce mai multe fire electrice au fost rupte de vânt.

 

Reamintim faptul că din această seară, de la ora 20:00, până mâine, la ora 10:00, județul Botoșani se află sub incidența unui cod portocaliu de ploi torențiale și abundente și intensificări ale vâtului. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40-60 l/mp și izolat de peste 70 l/mp. Vântul va avea la rafală 70 ...80 km/h.

 

Evoluţia fenomenelor hidro-meteorologice este permanent monitorizată, atât prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență. 

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.