Revelion în inima naturii, cu mâncare la ceaun și DJ ”împrumutat”, fără capre și urători : GALERIE FOTO

La mai puțin de 100 de kilometri distanță de Botoșani, iarna parcă și-a intrat în drepturi. Un strat fin de zăpadă a schimbat cu totul imaginea celor mai călduroase sărbători din istoria ultimelor șase decenii. Într-un peisaj de poveste, suceveni, ieșeni sau botoșăneni au trecut în noul an, sub fulgi mici de zăpadă.

 

Locul, știut de cunoscători, poate fi descris ca fiind un colț de rai mai ales pentru oamenii care preferă simplitatea și compania naturii în detrimentul modernismului artificial. Comuna Sucevița a județului vecin, cu o populație care se apropie de 2.700 de locuitori este locul perfect pentru cei care caută liniște. O liniște în care simți natura din toți rărunchii, îți auzi bătăile inimii în plimbările pe drumeagurile vegheate de brazi și unde aerul pe care-l tragi cu nesaț îți aduce o bucurie neștiută.
Un revelion la Sucevița înseamnă mâncare gătită la grătar sau la ceaun, fără bucătari și mese pompoase. Înseamnă deconectarea totală de cotidian, într-un loc unde televizoarele lipsesc aproape cu desăvârșire iar gadgeturile pot fi abandonate acasă, în lipsa internetului care a devenit deja dependență.
Ultimele secunde din anul 2015 care este deja istorie au fost numărate de pe telefoanele mobile, afară, între munți semeți, fără gălăgia petardelor care au tot bubuit pe caldarâm, în orașe. Fără cetele de capre sau urători care bat la ușă și care de la an la an transformă tradiția și obiceiurile într-o goană după câștig. Într-un ton de ”La mulți ani” cântat din voci de copil sau adult. Și pe un ger de -15 grade care-ți lipea nările.
Iar petrecerea de după, la fel de simplistă, fără formații sau DJ, cu piese alese de pe youtube.com, și-un pește pe grătar udat din belșug cu vin fiert pe plită.
CITEȘTE: Super Revelion cu șampanie, artificii și multă distracție într-un local din Botoșani – GALERIE FOTO