Relu curăţă Săveniul cu 3,2 milioane euro de la UE

 

Primăria Săveni a obţinut o finanţare de 3,2 milioane euro în cadrul unui proiect european privind managementul deşeurilor. Acesta a fost realizat în parteneriat cu administraţiile locale din Socoreni – Ucraina şi Edineţ – Republica Moldova, în cadrul Programului Operaţional Comun privind cooperarea transfrontalieră. „Este un proiect foarte important, care va moderniza oraşul Săveni din temelii, va deveni unul din cele mai curate din Moldova şi poate din România”, a declarat primarul Relu Tîrzioru. Suma efectivă care revine oraşului în cadrul acestui proiect este de 706.000 euro. Din aceşti bani, printre altele, se va dota sectorul de salubritate al Primăriei cu maşini de transport, măturat, pubele pentru fiecare gospodărie. Cofinanţarea care trebuie asigurată este de 10%.