Ceremonia specială va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi.
În data de 19 octombrie 2024, în Parohia „Sfântul Nicolae” din comuna Bălușeni, județul Botoșani, va avea loc un eveniment deosebit pentru comunitate și anume sfințirea casei parohiale.
Programul slujbelor:
Vineri, 18 octombrie 2024
17:00 – Vecernia cu sobor de preoți și slujba Litiei
18:30 – Sfințirea mică a apei (Agheasma)
19:00- Taina Sfintei Spovedanii
Sâmbătă, 19 octombrie 2024
7:00 – Utrenia
8:15- Acatistul Sfântului Nicolae, ocrotitorul parohiei
9:00 – Primirea ierarhului
9:30 – Sfânta Liturghie Arhierească
11:30 – Sfinţirea casei parohiale
12:00 – Pomenirea ctitorilor bisericii și a celor adormiți din parohie
12:30 – Agapa frăţească
Cântările de la strană vor fi susţinute de către corul parohiei „Sfântul Nicolae” Bălușeni, potrivit timpulcredintei.ro.
(Foto: doxologia.ro)