Reclamaţii de la şomeri pentru patroni care „ascund” joburi

 

Practica folosită de o parte dintre operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea la nivel local şi care nu fac publice locurile de muncă vacante a stârnit un val de nemulţumiri printre persoanele aflate în căutarea unui serviciu. Acestea s-au adresat Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă printr-o serie de reclamaţii.
În consecinţă, reprezentanţii „agenţiei şomerilor” au solicitat informaţii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru a depista dacă există anumite neconcordanţe între angajările efectuate în acest an şi locurile de muncă comunicate la AJOFM. „Am avut şomeri care ne aduc nouă reproşuri că nu avem afişate toate locurile de muncă vacante şi ei sunt nevoiţi să cumpere ziarul, să se uite pe calculator, mulţi nu au şi atunci noi o dată cam la şase luni încercăm să conştientizăm angajatorii. Sunt persoane cu calificare, experienţă, care chiar îşi doresc să participe la interviu”, a declarat Gabriela Vranciuc, purtător de cuvânt AJOFM.
Reprezentanţii instituţiei au mai derulat o campanie de informare în rândul angajatorilor locali la începutul anului, fiind aplicate atunci mai multe sancţiuni cu avertisment unor agenţi economici din aproape toate domeniile de activitate şi care nu au comunicat locurile vacante. „S-a solicitat baza de date de la ITM, abia ulterior după de primim baza de date privind încadrările o să interogăm cu baza noastră de date şi acolo unde vom constata neconcordanţe vom proceda la verificări. Agenţii economici cărora li s-a dat avertisment dar încalcă pentru a doua oară această prevedere legislativă vor fi sancţionaţi cu amendă între 3.000 şi 5.000 de lei”, a completat Gabriela Vranciuc.