Rebranding Elsaco : Când ai un costum şi îţi rămâne mic ceva trebuie schimbat

 

Identitatea vizuală a companiei a rămas în urma activităţii propriu-zise, acesta a fost principalul motiv prezentat de conducătorii de la Elsaco pentru rebrandingul aplicat afacerii şi lansat vineri oficial la Conacul Zăiceşti. Oficialii grupului de firme au explicat că, în practică, domeniul de activitate s-a diversificat consistent, însă în percepţia unor afacerişti, dar şi a oamenilor neimplicaţi în business, firma se ocupă de aceleaşi lucruri ca în urmă cu cinci sau zece ani.
Elsaco rebranding Valeriu Iftime

"Lumea o să spună că noi suntem o firmă de computere şi o firmă de repartitoare"

Preşedintele grupului Elsaco a arătat că, centrul de greutate al activităţilor s-a mutat spre eficienţa energetică şi că doar aproximativ 10% din afaceri se derulează în Botoşani, procentul crescând în ultimii doi ani prin implicarea în modernizarea termoficării din municipiul reşedinţă. Astfel, rebrandingul nu presupune diversificarea activităţii de azi înainte, ci mai curând conştientizarea de către public a dimensiunii şi volumului actual al afacerii. „Dacă o să întrebaţi în piaţă lumea o să spună că noi suntem o firmă de computere şi o firmă de repartitoare. Activitatea de repartitoare nici măcar nu mai este obiectul de activitate al Elsaco Electronic, cum activitatea de computere este una de 5% din cifra de afaceri, din obiectivele şi realizările lui Elsaco Electronic. Noi astăzi suntem cunoscuţi în piaţă ca un furnizor de servicii energetice. Asta înseamnă să construim centrale la cheie, ceea ce s-a întâmplat şi la Botoşani în ultimul an”, a afirmat Valeriu Iftime.

"Nu dăm numai elicea la un contor"

Elsaco rebranding Vlad Iftime 2  Rebrănduirea a demarat în urmă cu mai bine de un an şi a fost iniţiată de Vlad Iftime (foto dreapta), unul dintre cei doi băieţi ai şefului cel mare de la Elsaco. „Noi ne-am transformat dintr-un vânzător într-un integrator. Am vândut la început un contor, ulterior i-am vândut o verificare la contor, o reparaţie, un sistem de citire, un soft de citire, un soft de gestiune, un soft de facturare. Practic, a fost o dezvoltare organică, din vânzător ne-am transformat în integrator. Noi acum oferim o soluţie completă, nu dăm numai elicea la un contor sau un simplu contor, oferim soluţii integrate”, a menţionat Vlad Iftime, manager de proiect.

De la o firmă la opt în 19 ani

Înfiinţată în 1994 Elsaco a ajuns să cuprindă opt firme: Elsaco Electronic, Elsaco Internaţional, Elsaco Business Software, Elsaco Software, Elsaco Brunata, Elsaco Energie Verde, Elsaco Esco şi Enos Cod. Acesta au filiale în mai multe oraşe din ţară şi pentru ele, cu tot cu subantreprenori, muncesc în prezent circa 1.000 de oameni. „Nu mai suntem doar o firmă care montam centrale de apartament şi asta trebuie să spunem. De fapt, nu este doar o chestiune de marketing, noi trebuie să spunem prin mesajul nostru vizual cine suntem. Şi astăzi Elsaco este o firmă care se bate cu cei mai importanţi jucători în domeniul eficienţei energetice. Construim instalaţii, utilizăm, facem studii, bilanţuri, tot ce înseamnă acest domeniu”, a mai spus Valeriu Iftime.

Povestea cu cravata demodată

Acesta a menţionat că Elsaco se situează în primii doi-trei jucători pe energie termică din ţară, explicând plastic necesitatea unui rebranding. „Atunci când ai un costum şi îţi rămâne mic sau când ai o cravată care se demodează ceva trebuie schimbat. Nu asta face mult, nu este esenţial în relaţia noastră cu clienţii noştri, dar contează. Cel mai mult contează activitatea noastră în sine, adică serviciul bun, personalitatea sau profesionalismul oamenilor, calitatea serviciului furnizat, dar nu poţi să i-l împachetezi în orice, adică atunci când spui Elsaco din când în când trebuie să spui că firma asta se modernizează prin însăşi ceea ce vezi la prima vedere”, a precizat Valeriu Iftime. Potrivit acestuia, din cei 400 de oameni din Elsaco Electronic jumătate au studii superioare: „Cineva m-a întrebat ce fac toţi aceşti oameni? Găsesc soluţii, asta fac!”.

Elsaco rebranding
CITEŞTE ŞI:
ACUM : Elsaco se rebrănduieşte la conac cu Iftime & fiii FOTOGALERIE