Răzvan Rotaru cu ochii pe abatorul familiei Ţurcanu

 

Abatorul familiei Ţurcanu de la Dracşani ţinut sub observaţie de un şef de instituţie de la Botoşani. Este vorba despre conducătorul Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu (CJGM) care a declarat că nu exclude varianta efectuării unui control la Florea Carn.

Asta după ce, la nivelul judeţului a fost deja efectuată o verificare de către comisari de la nivel naţional care a vizat patru abatoare importante. Florea Carn nu a fost inclus în prima etapă însă ar urma să fie controlat într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. „Urmează să facem sau cum se scria înainte când eram mai mici: Va urma. Deocamdată nu am primit nici o reclamaţie ca să fiu sincer. Deocamdată, nu poţi să ştii niciodată”, a declarat Răzvan Rotaru, comisar şef CJGM.
[[banner]]
Şeful de la Garda de Mediu a mai afirmat că acţiunea de control efectuată de la comisarii din capitală a fost una inopinată motiv pentru care nu va ezita să aplice sancţiuni acolo unde va constata că legea a fost încălcată.
M-am trezit dintr-o dată cu comisarii de la Bucureşti cu supracontrol pe patru abatoare. Nu ştiam care, nici nu m-a interesat. Au fost verificate patru abatoare din judeţul Botoşani şi anume Doly Com, cel de la Răchiţi, Emanuel Com şi sunt cele două abatoare de la Darabani”, a mai spus Răzvan Rotaru. În urma verificărilor nu au fost depistate abateri la cele patru unităţi controlate.
CITEŞTE:
 Pândă în noapte şi flagrant de la Gardă pentru firma unui ecologist