Sute de botoșăneni omorâți pe patul de spital de stres sau țigări

 

Problemele cotidiene, câştigul financiar redus, munca şi stresul par a fi cele mai frecvente motive care duc la apariţia cancerului, susţin medicii oncologi. Numai în primele şase luni de zile ale acestui an Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean a înregistrat 1.013 cazuri noi de cancer.

„Stresul este factorul psihic”

Situaţia este îngrijorătoare, iar medicii specialişti în oncologie susţin că de la un an la altul apar tot mai multe cazuri. „În total cu anii anteriori sunt vreo 7.500 aproximativ. Sigur că este în creştere de la un an la altul, de exemplu eu când am pornit în specialitate erau o mie şi ceva. Viaţa de zi cu zi, stresul este factorul psihic, adresabilitatea redusă de la mediul rural, alimentaţia, fumatul, factorii poluanţi, mediul în care pacientul a lucrat”, a explicat Tereza Cojocaru, medicul şef al Secţiei de Oncologie.

„Secţia este aproape plină”

Uneori pacienţii din lipsă de timp sau pur şi simplu din nepăsare faţă de sănătatea lor ajung pe paturile de spital în ultimele faze ale cancerului.
„Mai ales cazurile de cancer pulmonar care ori au lucrat prin mine, ori construcţii, mănâncă prost, beau şi fumează sau carenţele alimentare. Este lumea atât de nenorocită de prin zonele rurale şi aceia sunt de obicei, în oraş adresabilitatea este mai bună, mai mergi la doctor, dar de la ţară mai greu. Secţia este aproape plină, sunt şi peste uneori. Avem 60 de paturi, uneori sunt şi 70 pe zi, alteori 50. Tratamentul este complex în cancer, chimioterapie, radioterapie, intervenţie chirurgicală. Ce se poate rezolvăm aici, ce nu trimitem mai departe mai ales în radioterapie şi intervenţii chirurgicale mai laborioase”, a spus medicul Tereza Cojocaru. Din cele peste 1.000 de cazuri înregistrate la spital, 42 au fost cancer mamar, 45 de col uterin şi 35 pulmonar iar diferența costă în alte tipuri ale acestei afecțiuni.

„Un pic de băutură şi în general viaţa grea”

Potrivit specialistului în oncologie, populaţia nu prea este educată din punct de vedere sanitar. Deşi se promovează campanii prin care se încearcă depistarea din timp a cancerului, în ideea de a mai avea o şansă la viaţă, din păcate în mediul rural adresabilitatea este mai scăzută. Oamenii de la sate rar merg la medicul de familie pentru controale de rutină sau în cel mai rău caz  unii nici nu sunt înscrişi pe listele unui cabinet medical de familie. „Sigur că şi educaţia sanitară ar trebui să fie mai bună, mai promovată. Şi factorii economici sunt, nu au de lucru ori muncesc în condiţii grele pe bani puţini, sunt epuizaţi mai servesc şi un pic de băutură şi în general viaţa grea”, a mai spus medicul oncolog.
[[banner]]

„Tratamente ca la vremurile astea, unele sunt, altele nu prea”

La nivelul judeţului Botoşani în jur de 700 de cetăţeni beneficiază prin Programul Naţional de Oncologie de tratament gratuit. Pacienţii botoşăneni urmează tratamente la Secţia de Oncologie câte 2-3 zile, li se prelevează probe pentru analize, fac chimioterapie iar apoi sunt externaţi şi chemaţi din nou pentru aceleaşi şedinţe. „Tratamentele ca la vremurile astea, unele sunt altele nu prea, dar puse unele peste altele încercăm să acoperim toate nevoile. Nevoile ar fi un pic mai mari, dar ne adaptăm în funcţie de situaţie”, a precizat medicul specialist.

Pacienţi de la 20 şi peste 40 de ani

Cadrele medicale susţin că, cele mai întâlnite forme ale cancerului se întâlnesc la nivelul sistemului digestiv, pulmonar şi a sferei genitale. „Cred că sfera digestivă este cea mai reprezentativă pentru decese, depinde de stadiul în care este depistată boala. Situaţiile sunt diverse, unele  sunt complicate. Depinde şi de metastaze, de exemplu dacă este un cancer mamar cu metastaze osoase evoluţia este mai bună pentru că avem medicamente destul de bune pentru tratamentul metastazelor osoase. În momentul în care intervin metastaze pulmonare, hepatice e mai greu”, a spus Tereza Cojocaru.
Vârsta pacienţilor depistaţi cu cancer variază, după cum susţin medicii la nivelul Spitalului Judeţean Mavromati de la vârste fragede precum a fost un caz al unui pacient de numai 20 de ani până la 40 de ani  unde sunt cele mai frecvente cazuri.
Conform datelor înregistrate la Direcţia Judeţeană de Statistică în anul 2012, 1.053 de botoşăneni au murit de cancer.
CITEŞTE:
 "Secţia morţii” de la Spitalul Judeţean - peste 100 de botoşăneni şi-au găsit sfârşitul într-un singur an