S-a întâmplat în urma unei acțiuni a Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
În data de 13 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au acționat pe raza municipiului Botoșani, pe linia prevenirii și combaterii actelor de evaziune fiscală.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, la un operator economic de pe raza municipiului Botoșani, s-a stabilit faptul că acesta nu emite bonuri fiscale pentru produsele comercializate către consumatori.
Acesta a fost sancționat cu amendă contravențională de 15.000 de lei, totodată fiind dispusă și suspendarea activității la unitatea de vânzare a bunurilor, pentru o perioadă de 15 zile.