Constantin-Bogdan Matei este noul președinte al Agenției Naționale pentru Sport. Fost parlamentar social-democrat a ocupat în mandatul Vioricăi Dăncilă funcția de ministru al Sportului.
În perioada 20 noiembrie 2018 – 4 noiembrie 2019, acesta a fost ministru, iar ulterior nu a mai fost la fel de prezent pe scena politică. În luna decembrie, premierul României l-a numit pe Thomas-Răzvan Moldovan interimar al Agenției Naționale pentru Sport.
La începutul acestei săptămâni, Marcel Ciolacu i-a acordat acest privilegiu fostului ministru al Sportului. Hotărârea a fost publicată deja în Monitorul Oficial, potrivit evz.ro
Numele noului șef al ANS a fost legat de numeroase controverse. În anul 2006, acesta a obținut nota 2,75 la examenul de titularizare. După un an, fostul suplinitor de Educație Fizică a mers din nou la examen și a obținut 5,25.
Constantin-Bogdan Matei a reușit să obțină o notă de trecere în anul 2012, după ce a intrat în PSD, arată GSP.
Actualul șef al ANS a jucat fotbal și a fost legitimat la Universitatea Sibiu.
„Am început să joc fotbal de la 12 ani şi am activat, în facultate, la echipa Universitatea Sibiu, care evolua atunci în Liga a 3-a. Dar am ajuns să antrenez copii pentru că asta mi-am dorit cel mai mult, iubesc să antrenez copii de la grupe foarte mici”, a explicat el.
În urmă cu șase ani, șeful ANS s-a aflat în centrul unui scandal de proporții, după ce și-a aprins țigara în timpul unei ședințe PSD. Ulterior, acesta a vorbit despre gestul ilegal.
El a explicat atunci că este un fumător înrăit și că ar fi făcut acest gest fără intenție. În plus, fostul ministru a precizat că a stins țigara imediat.