Raluca Turcan la Botoşani : vouchere de after shcool & gradaţii de merit politizate

 

Prezentă marţi la Botoşani, deputata Raluca Turcan a prezentat mai multe planuri elaborate de comisia de educaţie, cercetare, cultă şi minorităţi a formaţiunii din care face parte. Vicepreşedintele naţional al PDL organizează mai multe întâlniri în teritoriu cu cadre didactice, luni fiind rândul celor din Botoşani. 
Raluca Turcan la Botosani despre after school

Masă caldă în loc de corn şi lapte

Una dintre temele dezbătute a fost aceea a alimentaţiei elevilor. Democrat-liberalii susţin înlocuirea treptată a actualului program lapte şi corn cu un altul prin care să se ofere o masă caldă în şcoli.
„Programul cornul şi laptele a ajuns într-un impas. În mod evident, nu mai serveşte scopului pentru care a fost creat şi s-a ajuns la o împiedicare a abandonului şcolar, dar există şi zone în care se produce o risipă enormă. De aceea PDL are ca alternativă masă caldă, însă acest program poate deveni realitate în câţiva ani. Până atunci se impune transformarea programului cornul şi laptele într-un program diversificat de alimentaţie diversificată pentru copii în şcoli”, a afirmat Raluca Turcan. În opinia parlamentarei PDL, începerea modificării actualului program va permite ca în câţiva ani să se ajungă la oferirea de masă caldă, asta şi datorită îmbunătăţirii infrastructurii.
O altă iniţiativă a comisiei de învăţământ din PDL o reprezintă acordarea de vouchere pentru after school elevilor din ciclul primar. „Una din trei familii întâmpină probleme legate de supravegherea copilului după orele de curs. Este obligatoriu ca statul să găsească un program de învăţământ alternativ după orele de curs”, a declarat Raluca Turcan.

"S-a politizat acest demers al oferirii gradaţiilor de merit"

Aceasta susţine şi modificarea modului de acordare a gradaţiilor de merit deoarece în opinia sa totul a devenit o afacere politică întrucât nu există criterii nici în constituirea comisiei de evaluare, nici în cea pentru contestaţii. „Există semnale că s-a politizat acest demers al oferirii gradaţiilor de merit şi politizarea duce la neperformanţă”, a mai spus Raluca Turcan.
Vicepreşedintele naţional al PDL a anunţat şi că partidul din care face parte va susţine ca în Constituţie să fie prevăzut că minim 5% din PIB se va aloca educaţiei.
CITEŞTE ŞI:
 Andronescu la Botoşani, planuri cu romi și masă caldă