Ceea ce s-a întâmplat astăzi în plenul municipal cu votul „încurcat” al unor social democrați botoșăneni poate fi chiar o eroare nefericită sau un plan gândit în detaliu.
Din ceea ce s-a văzut!
Social democrații au venit cu o serie de propuneri, nu foarte multe și costisitoare și nu până într-acolo încât să dea peste cap proiectul de buget pe care l-a propus Cătălin Flutur.
Printre altele, amendamentul citit de viceprimarul Cosmin Andrei cuprindea alocări de bani pentru un sens giratoriu în Capătul liniei 1, studii pentru o parcare subterană în Piața Revoluției sau niște bani în plus la patru Biserici din oraș.
Discuțiile ulterioare s-au axat mai degrabă pe proveniența acestor sume, adică de la ce capitole urmau să fie luate, fără a se zădărnici planurile de investiții și așa firave, din Primărie.
Cosmin Andrei a dat asigurări că acolo unde vor exista secțiuni neacoperite financiar, se vor aloca sume în plus la o rectificare de buget din vară.
Din ceea ce nu s-a văzut!
Trei dintre consilierii PSD, cu experiență în administrație au „greșit” votul. Unul dintre ei lider de grup, Mihai Tincu a votat pentru bugetul propus de primar. La fel și Vasile Chiru. Iar Ady Petrușcă s-a abținut.
Iar cazurile în care într-adevăr să se fi greșit la vot au fost mai rare. Votul a fost urmat de o liniște mormântală care s-a prelungit în timpul suspendării ședinței și ulterior până la încheierea ei.
Social democrații au fost cei care practic i-au ridicat mingea la fileu primarului care i-a scos „onorabil” din această situație.
„Suma amendamentelor propuse astăzi aici, sunt două rânduri, cel al viceprimarului Cosmin Andrei și propunerile dlui viceprimar Marian Murariu sunt undeva la 500.000 de lei. Pentru a păstra clar egalitatea, este o problemă simplă pentru noi să facem o rectificare pozitivă pentru că nu este vorba de 500.000 de lei care ar putea fi în ședința ordinară din această lună”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul le-a dat asigurări că este un om de cuvânt și va aloca sumele necesare pentru propunerile ce au fost făcute prin amendament de consilierii locali PSD.
„Ăsta e un mod de lucru pe care-l propun pentru a ieși cu toții onorabil dintr-o situație care e o încurcătură. Dacă sunteți de acord și atunci vom considera că bugetul a fost votat”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Cel de-al doilea proiect cu stabilirea salariilor din Primărie și instituții subordonate a trecut rapid, fără intervenții și cu voturi în unanimitate.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL: