Profesorii botoșăneni în prag de pensionare nu se lasă duși de la catedră

Deși mai mulți dascăli botoșăneni ar trebui să se pensioneze anul acesta, aceștia au ales să–și continue activitatea în învățământ.

 

Mai exact la nivelul județului Botoșani sunt un număr de 101 de persoane care îndeplinesc condițiile de pensionare la data de 31 august 2018 și care au solicitat menținerea în activitate ca titular în învățământ.

 

„Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ)  au constatat îndeplinirea condițiilor. Practic legislația actuală nu mai permite reprezentanților (IȘJ )să refuze menținerea în activitatea decât dacă nu sunt îndeplinite condițiile. Deci dacă sunt îndeplinite nu se poate sa nu se aprobe. A fost și un caz în care nu s-a aprobat din cauză că nu era o catedră întreagă.”,

Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatului din Învățământ

 

Pentru ca un profesor în prag de pensionare să-ți poată continua activitatea trebuie să aibă gradul I, iar postul pe care îl ocupă trebuie să fie cu normă întreagă.