PSD-iştii nu prea văd rostul unui ministru din Botoşani: Sunt nr.3 în partid, intru la orice oră, la orice ministru

Şansele ca PSD Botoşani să aibă un ministru în guvernul constituit după alegeri, în eventualitatea în care Victor Ponta va câştiga alegerile prezidenţiale, sunt cât se poate de reduse.

 

În ciuda faptului că pretendentul social-democrat la preşedinţia României a obţinut la Botoşani cel mai bun scor din Moldova şi al şaselea din întreaga ţară, nici măcar PSD-iştii botoşăneni nu avansează ideea desemnării unui membru al Executivului din judeţul nostru. Preşedintele PSD Botoşani, care este şi secretar general al partidului, nici nu prea vede utilitatea unui asemenea demers dată fiind funcţia pe care el o ocupă la nivel central.
„Sunt nr.3 în partid, intru la orice oră la orice ministru”, a spus Andrei Dolineaschi pentru Botoşăneanul.
CITEŞTE ŞI:
 Dolineaschi ajunge numărul doi la PSD, o spune chiar Ponta
Deputatul social-democrat a ţinut să infirme zvonurile privind trecerea sa la Administraţia Prezidenţială, pe postul de consilier de stat, în cazul în care Victor Ponta va deveni preşedintele României.
„Îmi doresc să îmi duc mandatul până la capăt şi apoi să mai obţin unul”, a declarat Andrei Dolineaschi, care a vrut să clarifice astfel lucrurile.
Potrivit statutului PSD, secretarul general este desemnat la propunerea preşedintelui partidului, ceea ce înseamnă că, după alegerile interne, Andrei Dolineaschi va trebui să câştige susţinerea noului şef al formaţiunii pentru a dobândi un nou mandat de secretar general. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Recordurile lui Ponta: Oltenii, „morţii lui Dragnea” şi... botoşănenii