Poli Iași și-a luat preparator fizic care a trecut și pe la FC Botoșani  

Politehnica Iași a rezolvat problema preparatorului fizic. 

 

Postul rămăsese descoperit după ce Ovidiu Chiribici a preferat să plece în această săptămână la FC Botoșani, unde va lucra alături de nașul lui, Leo Grozavu. Locul lui Chiribici a fost luat de Stelian Isac.

 

Isac a mai colaborat cu antrenorul principal al Politehnicii, Emil Săndoi, la Chindia Târgoviște. La dâmbovițeni, preparatorul fizic a lucrat în perioada 2017-2020, în cea mai mare parte alături de Viorel Moldovan, și 2021-2023, când a făcut parte din staff-urile lui Toni Petrea și Adrian Mihalcea. În total, el a bifat 198 de meciuri alături de Chindia, scrie gsp.ro

 

Stelian Isac a mai lucrat și la Petrolul Ploiești, în sezonul 2020-2021, împreună cu Viorel Moldovan, dar și la FC Botoșani, din vara lui 2023.

 

 Ca fotbalist, noul preparator al Politehnicii a evoluat la FCM Bacău, CSM Focșani, Victoria Brănești, Gloria Bistrița, CS Corbeanca, CS Tunari și Voința Crevedia. La Crevedia, Isac a fost și antrenor, în sezonul 2015-2016.