Protest anti-horthyşti cu articole din Constituţie: Au cultura invadatorilor - GALERIE FOTO

Cinci botoşăneni pichetează la această oră în Piaţa Revoluţiei pentru a trage un semnal de alarmă asupra evenimentelor din Transilvania. Aceştia fac parte din filiala judeţeană a Uniunii Vatra Românească şi au asupra lor bannere cu citate din Constituţie.

 


"E vorba de limba română, ca limbă oficială a ţării şi de unitatea teritorială a României”

Este vorba de articolul 1 - România este stat naţional, unitar şi indivizibil şi articolul 13 - În România limba oficială este limba română. Organizatorii manifestării nu scandează ceva şi stau chiar în faţa intrării oficialităţilor din Palatul Administrativ.
„Acţiunea noastră are în intenţie să conştientizeze pe botoşăneni şi pe tineri în legătură cu obiectivele majore care trebuie vizate de conştiinţa românească. E vorba de limba română, ca limbă oficială a ţării şi de unitatea teritorială a României”, a spus Paul Iordache, preşedinte Vatra Românească Botoşani.
Acţiunea se doreşte astfel a fi una de împotrivire a acordării autonomiei pe criterii etnice, iar conducerea asociaţiei, care pe hârtie are în jur de 200 de membri, crede că au existat deficienţe de organizare dat fiind numărul redus de participanţi.

Cântece patriotice de la teatru

Totuşi, liderul de la Botoşani a menţionată că manifestarea a fost făcută publică şi că, „nu putem să stăm la colţ de stradă”.
„Este neplăcut să ştii că într-un stat european, în secolul XXI, într-un stat membru NATO, o ţară vecină - bine, nu ţara ca atare, elementele extremiste din ţara respectivă - vin în România şi propagă idei horthyste. Mai vine şi vicepremierul maghiar şi defilează călare. E adevărat, că el pe cal negru, Horthy pe cal alb şi reeditează scene din timpul migraţiei maghiare în Europa”,
a declarat Paul Iordache.
Acesta a adăugat că maghiarii „au cultura invadatorilor” în timp ce noi, românii, „avem cultură băştinaşilor”. Între timp, la faţa locului a sosit şi subprefectul Sebastian Tocariu, care a discutat câteva minute cu manifestanţii. De la Teatrul Mihai Eminescu se difuzează Deşteaptă-te Române şi cântece patriotice. (S.B.)
UPDATE:
Manifestaţia s-a terminat în apropiere de 18:00, cu aproximativ 70 de minute înainte de ora programată 
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
ACUM : Patru jandarmi şi-un funcţionar aşteaptă protestatari în centrul oraşului