Prostituție în pandemie! Femei din Botoșani prinse la agățat „clienți” chiar și în vremuri cu restricții

Perioada începutului de an care va marca istoria medicală a omenirii nu a oprit și practicarea celei mai vechi meserii din toate timpurile.

 

Femei care se vând pentru bani 

 

Este un fapt știut, că anumiți bărbați de la Botoșani preferă servicii mai de…lux și atunci apelează pe pagini electronice de profil pentru a intra în contact cu doamne și domnișoare care se vând pentru bani.

 

Există și femei, cu mai puține pretenții în cazul de față, care preferă să o facă la marginea drumului, vizați fiind cu precădere șoferi de tir sau alții care cunosc locurile în care se află aceste fete.

 

Șapte prostituate prinse la „agățat”

 

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani, de la începutul anului au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.500 de lei.

Faptele contravenționale au fost constatate în zona Baisa.

Femeile sancționate au vârste cuprinse între 30 și 35 de ani.

 

Majoritatea sunt insolvabile astfel că părăsesc locul la momentul controalelor, însă revin în „activitate”, fără să fie desurajate de amenzile pe care oricum nu le plătesc.

 

De altfel, în zona Baisa, a existat și o stare de nemulțumire din partea riveranilor după ce, femeile care așteptau la ocazie sau mijloace de transport în comun erau confundate de anumiți șoferi, cu prostituatele.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store