Vremea va continua să rămână caniculară în câteva intervale de pe parcursul următoarelor două săptămâni (1-14 iulie), însă vor exista şi perioade de instabilitate atmosferică în majoritatea regiunilor, arată prognoza Administraţiei Naţională de Meteorologie (ANM), publicată luni.
În Moldova, după primele două zile caniculare, caracterizate de maxime termice a căror medie va atinge 35 - 36 de grade, vremea se va răcori, astfel încât între 4 şi 14 iulie regimul termic va fi apropiat de cel normal, concretizat printr-o valoare mediată la scara întregii regiuni de aproximativ 28 de grade.
Media temperaturilor minime va avea o evoluţie similară, cea mai ridicată medie va fi de 19 grade, pe 2 şi 3 iulie, iar cele mai scăzute valori, de 15 - 16 grade, se vor înregistra în intervalul 4 - 14 iulie. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare spre jumătatea primei săptămâni şi, din nou, după 9 iulie.
La munte, valorile termice maxime vor fi ridicate la începutul primei săptămâni a intervalului de prognoză, când se va consemna o medie de 26 - 27 de grade, apoi temperaturile diurne vor marca o scădere şi, între 4 şi 14 iulie, se vor situa în mod constant în jurul unei valori de 18 grade. Temperaturile minime vor fi de aproximativ 10 grade, în medie, cu excepţia primelor nopţi ale intervalului, când nu vor scădea sub o valoare medie în jurul a 16 grade.
Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse acestea se vor semnala în intervalele 3 - 5 iulie, respectiv 10 - 14 iulie.
(Sursa foto: Botoşani, prin ochii fotografilor)
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: