Botoșăneanul a sustras câteva mii de lei din incinta localului public.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din comuna Havârna, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în noaptea de 13 spre 14 octombrie 2024, ar fi pătruns fără drept, prin distrugerea sistemului de asigurare, în incinta unui local public, de unde ar fi sustras aproximativ 4.000 de lei.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat integral și restituit persoanei vătămate.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratul de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani.