Botoșănean trimis în judecată după ce a omorât un om din bătaie

Totul s-ar fi petrecut pe fondul unui conflict spontan și a consumului de alcool.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului I.S.M., în vârstă de 45 de ani, din municipiul Dorohoi, județul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „omor”.

 

S-a reținut că, în noaptea de 15/16 august 2024, în jurul orei 00:15, în timp ce se aflau în fața scării de bloc în care locuia victima B.C.C., pe fondul unui conflict spontan și a consumului de alcool, inculpatul a lovit-o pe aceasta în mod repetat cu pumnii și picioarele, cauzându-i leziuni care au condus la deces, la data de 24 august 2024.

 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au transmis magistrații Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.